Prețul a explodat! Metalul care va deveni mai prețios decât aurul

Acest metal a avut o creștere spectaculoasă, în ultimele luni prețul a crescut cu 40%, fiind pentru prima dată în ultimi 16 ani, la un pas paritatea cu aurul, transmite Reuters.

Creșterea prețurilor la paladiu s-a datorat în special livrărilor limitate, a deficitelor mari, dar şi a interesului crescut din partea investitorilor speculativi. 

Pladiu este folosit în principal pentru producţia de catalizatoare pentru vehicule, și a atins un nivel record de 1.185,40 dolari pe uncie vineri, cu doar 35 de dolari sub cotaţia de 1.220 dolari pentru o uncie de aur. 

Ceea ce vedem este punctul culminant al mai multor ani de deficite susţinute. 1.200 de dolari este următorul prag psihologic. Mă aştept să ne îndreptăm spre 1.300 de dolari”, a declarat Jonathan Butler, analist la Mitsubishi, potrivit stirileprotv.ro

Situaţia de pe piaţa fizică a paladiului este una din cele mai dificile din ultimele două decenii sunt de părere analiştii de la Citibank. 

Producătorul de catalizatoare auto Johnson Matthey se aşteaptă la un deficit de 239.000 de uncii în acest an, în timp ce analiştii de la GFMS prognozează un deficit de peste un milion de uncii în fiecare din următorii trei ani pe o piaţă a paladiului estimată la 10 milioane de uncii pe an.

Chiar dacă vânzările de automobile în China, cea mai mare piaţă auto din lume, şi a stagnării vânzărilor în SUA, a doua mare piaţă mondială au scăzut, prețul paladiului contrinuă să crească.