vRaportul Eurofound este unul dintre cele mai complexe realizate de un organism comunitar, ținând cont că, cel puțin la ediția din acest an, au participat manageri și membri ai sindicatelor din nu mai puțin de 27.000 de companii.
Ce spune, studiul pe scurt: că firmele care oferă angajaților posibilitatea de a lucra de acasă, care le permit să lucreze mai puțin într-o zi pentru a compensa în alta sau care își plătesc salariații cu venituri variabile, în funcție de performanțe, au înregistrat, în majoritate covârșitoare, venituri stabile în ultimii trei ani (așadar, inclusiv în doi ani de criză).
De asemenea, o bună parte din organizațiile cu acest profil și-au sporit numărul de angajați în acest interval. Cel mai mare grad de flexibilitate a fost înregistrat în rândul companiilor mari – 31% dintre organizațiile cu peste 500 de angajați au adoptat acest tip de structură.
La polul opus, microîntreprinderile și, în general, companiile cu mai puțin de 50 de angajați sunt cele mai rigide atât în ceea ce privește programul, cât și salarizarea lucrătorilor.
Poziția companiilor din România este previzibilă. Potrivit raportului Eurofound, ocupăm penultimul loc în Europa (mai rău stă doar Ungaria), 34% din firmele de la noi neoferind niciun fel de opțiune de flexibilizare a modului de lucru al angajaților.
Metehne comuniste: companiile românești și maghiare, cele mai rigide din Europa
29 octombrie 2010, 16:20
Ultima modificare în 29 octombrie 2010, 19:20
Cui îi pasă dacă o companie este flexibilă sau nu? Primii pe listă ar trebui să fie top managerii și membrii board-ului, ținând cont că, potrivit studiului „Profiluri de flexibilitate ale companiilor europene”, realizat de Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), cu cât o companie este mai flexibilă, atât în ceea ce privește programul de lucru, cât și sistemul de salarizare al angajaților, cu atât este mai profitabilă.
Etichete: companii,
studiu
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HR
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook