Lumea a fost luată prin surprindere de explicaţia recentă a lui Donald Trump cum că preşedintelui Statelor Unite ale Americii nu i se aplică legislaţia legată de conflictul de interese. Metoda prin care Trump şi-a rezolvat problemele de compatibilitate poate fi aplicată şi de politicienii români.
În prima conferinţă de presă ţinută de preşedintele ales al SUA, avocata lui Donald Trump a explicat faptul că dispoziţiile legale din SUA în materia conflictului de interese nu s-ar aplica preşedintelui şi vicepreşedintelui, ca urmare a unei norme legale exprese ce datează încă din anul 1989. Mai exact, se pare că preşedintelui-ales îi este permis să continue desfăşurarea activităţilor economice simultan cu exercitarea mandatului de preţedinte.
„Pare cel puţin surprinzător faptul că legislaţia SUA ar permite ca un preşedinte în funcţie să desfăşoare activităţi economice, fără să sancţioneze legal o asemenea situaţie care are potenţialul de a pune în contradicţie interesul public pe care este obligat să îl salvgardeze cea mai înaltă funcţie în stat cu interesul privat“, spune avocatul Daniel Moreanu.
Chiar dacă putea, după spusele sale, să beneficieze de această excepţie de la lege, Donald Trump a decis să se separe de activitatea economică, fără a fi nevoit să înstrăineze societăţile sau bunurile pe care le deţinea anterior, prin intermediul unui trust, care va fi condus de fiii săi.
În România, spune Moreanu, există reglementată în mod expres prin Codul civil fiducia, un echivalent parţial al trust-ului, acesta din urmă reprezentând un instrument juridic prin care conflictul de interese este soluţionat în mod facil în alte state, fără să implice o legislaţie stufoasă, interpretabilă şi dificil de implementat.
În România, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) are rolul de a preveni apariţia conflictelor de interese prin interzicerea desfăşurării în paralel cu exercitarea unei funcţii de autoritate publică a altor activităţi, în special economice.
Fiducia presupune transferul temporar al unor drepturi sau a dreptului de proprietate asupra unor bunuri, prezente sau viitoare, de la o persoană fizică sau juridică către o altă persoană, pentru ca bunurile sau drepturile astfel transferate să fie administrate în interesul unui beneficiar, urmând ca, la încetarea fiduciei, să fie transmise de către fiduciar beneficiarului.
Acest instrument juridic ar putea fi folosit şi de politicienii români la preluarea unui mandat în administraţie, pentru a scăpa de conflictul de interese.