Conform Legii nr. 32/2000 (art. 29), in etapa supravegherii activitatii de catre CSA, cele doua companii vor putea incasa in continuare prime, dar intr-un mod selectiv, avand interdictie de a incheia anumite tipuri de contracte de asigurare.
Cat va dura insa monitorizarea CSA? „Atat cat e nevoie, declara presedintele CSA, Nicolae Crisan. Poate dura o saptamana, o luna sau mai mult. Oricum, nu vom retrage echipele de control pana cand nu vom sti exact daca e posibila redresarea companiilor sau daca nu mai e nimic de facut”.
In ultimul caz se va apela la instanta. Afacerile si bunurile celor doua companii vor fi gestionate de un administrator special numit de Curtea de Apel Bucuresti, iar activitatea consiliilor de administratie va fi suspendata. Daca nici aceasta masura nu se va dovedi eficienta, la sesizarea CSA privind insolvabilitatea firmelor, instanta judecatoreasca urmeaza sa declanseze procedura de lichidare a acestora.
Cel putin teoretic, falimentul unei firme de asigurari nu inseamna faptul ca banii asiguratilor se duc pe apa Sambetei. Ca si in sectorul bancar, ei sunt despagubiti din Fondul de protejare a asiguratilor, fond aflat sub administrarea CSA. Probleme ar putea aparea insa daca atat Metropol cat si Grup As vor fi declarate insolvabile in aceeasi perioada. Sumele existente in Fondul de protejare a asiguratilor se situeaza in jurul a 330 miliarde lei (10 milioane USD), iar obligatiile celor doua companii nu sunt de neglijat. Pe de alta parte, Astra Asigurari se afla de cateva luni in supraveghere speciala, aceeasi situatie fiind valabila si pentru Adas si Petroas. In aceste conditii, banii din Fond s-ar putea sa devina insuficienti, daca toate companiile enumerate vor fi declarate insolvabile.
Care este situatia financiara a Grup As si Metropol in acest moment?
Din cele 139 de miliarde lei, pierdere contabila inregistrata de Grup As la 30 11 2001, circa 110 miliarde lei erau aferente perioadei 1 ianuarie – 30 noiembrie 2001, restul fiind datorii neacoperite din anii anteriori. La polul opus, la sfarsitul lunii februarie, lichiditatile companiei atingeau aproximativ 6 miliarde lei, o suma modica pentru un asigurator.
In privinta rezervelor tehnice (obligatii ale asiguratorului), Grup As nu este deloc intr-o situatie fericita. La 31 ianuarie 2001, compania avea obligatii de plata in valoare de 83,2 miliarde lei, pentru care isi constituise rezerve de doar 70 miliarde lei.
Un ultim aspect este legat de capitalul social. Desi Grup As figureaza in scripte cu un capital de 70,7 miliarde lei, circa 60 de miliarde din aceasta suma reprezinta sediul central al companiei. Firma nu este insa proprietara acestui imobil, ci are doar drept de folosinta asupra lui, cladirea apartinand de drept fostului patron al firmei, Dumitru Simion.
Intr-o situatie limita se afla si Metropol. Societatea are circa un milion de dolari datorii catre partenerii straini pe relatia Carte Verde, iar pierderile la zi inregistrate de companie sunt estimate la circa 82 miliarde lei.
Cu toate aceste probleme, atat Metropol cat si Grup As au primit la sfarsitul anului trecut autorizarea CSA de a practica asigurari de raspundere civila auto (RCA).
„La data respectiva nu stiam care e situatia. Una e sa te ghidezi dupa zvonuri, si alta cand verifici rezervele companiei”, declara Nicolae Crisan. Existau insa suficiente indicii. In noiembrie 2001, Metropol si Grup As au fost excluse din BAAR, companiile avand in total datorii de 2 milioane euro in strainatate. Mai mult decat atat, in aceeasi perioada, Ulf Lemmor, presedintele Consiliului birourilor Carte Verde, a trimis o scrisoare acida Ministerului Finantelor, prin care avertiza ca din cauza datoriilor celor doua companii, Romania risca sa fie exclusa din Conventia Carte Verde. Scrisoarea a ajuns in final la CSA, dar comisia, in loc sa declanseze controlul in decembrie, a procedat exact pe dos, autorizand Metropol si Grup As pentru a practica RCA, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Fiind vorba in fond despre acelasi tip de asigurare (raspundere civila auto), logica dupa care membrii CSA au acordat aceste autorizatii ne scapa. Puteau fi cele doua companii rau-platnice in afara tarii si bune platnice in interior?    

Situatii Delicate la Metropol si Grup As

Metropol
prime incasate in 2001
        (estimari) -120 miliarde lei
numar de asigurati
    aproximativ – 180.000
pierderi totale        139 miliarde lei
Grup As
prime incasate in 2001
    (estimari) –     304 miliarde lei
numar de asigurati
    aproximativ 200.000
pierderi totale        82 miliarde lei
capital social         70,7 miliarde lei