Metrorex a selectat consorţiul româno-francez format din firmele Metroul SA/SYSTRA pentru consultanţă şi asistenţă tehnică la lucrările la Magistrala V, respectiv tronsonul Drumul Taberei-Universitate, valoarea contractului fiind de 36,68 milioane de lei, fără TVA, informează Mediafax.Consorţiul va furniza servicii de arhitectură, de inginerie specializată şi integrată, de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, de
Metrorex a selectat consorţiul româno-francez format din firmele Metroul SA/SYSTRA pentru consultanţă şi asistenţă tehnică la lucrările la Magistrala V, respectiv tronsonul Drumul Taberei-Universitate, valoarea contractului fiind de 36,68 milioane de lei, fără TVA, informează Mediafax.
Consorţiul va furniza servicii de arhitectură, de inginerie specializată şi integrată, de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, de testări şi analize tehnice pentru tronsonul respectiv de metrou, se arată într-un anunţul al Metrorex.
Durata contractului este de 120 de luni de la data adjudecării şi este finanţat de la bugetul de stat. Contractul a fost atribuit la 16 aprilie.
În alegerea ofertei câştigătoare, preţul ofertei a avut o pondere de 55%, iar organizarea, metodele şi planul de lucru pentru asigurarea serviciilor 45%.
Potrivit proiectului, linia de metrou, care va uni cartierul Drumul Taberei de centrul Capitalei, ar urma să aibă o lungime de nouă kilometri şi 14 staţii, respectiv Ghencea, Prelungirea Ghencea, Râul Doamnei, Brâncuşi, Romancierilor, Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2, Haşdeu, Cişmigiu şi Universitate 2, iar de la Piaţa Universităţii va fi realizată o legătură cu cartierul Pantelimon.
Metroul SA este specializată în servicii de proiectare, consultanţă şi evaluări. Firma a realizat toate liniile de metrou, dar şi alte lucrări de construcţii civile, industriale şi edilitare cum ar fi Tribunalul Bucureşti, Centrul Cultural Armean, RADET Bucureşti şi diverse licee şi şcoli.
Societatea este deţinută de aproape 190 de persoane fizice. Printre aceştia se regăsesc Cecilia Victoria Ivan (cu o deţinere de 6,08%), Viorica Beldean (5,7%), George Rozorea (5,6%) şi Alexandru Szocs (5,08%).
SYSTRA este o companie franceză de consultanţă specializată în lucrări la calea ferată şi transport public, înfiinţată în anul 1997 prin fuziunea Sofrerail (subsidiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate Franceze) şi Sofretu (o subsidiară a Regiei Autonome de Transport Paris). În prezent, cele două companii controlează câte 36% din titlurile SYSTRA, iar mai multe bănci 28%.
Compania a deschis un birou în România, la Bucureşti, în 2006. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe Publice, SYSTRA a realizat în România, în 2007, afaceri de 3,4 milioane lei şi a raportat pierderi de 592.550 lei.
SURSA: Mediafax