Întreţinerea, reviziile, reparaţiile şi intervenţiile pentru lifturile şi platformele mobile de la metrou costă puţin peste 1 milion de euro.
Compania Metrorex a finalizat licitaţia acord-cadru privind serviciile de întreţinere, revizii, reparaţii şi intervenţii pentru lifturile şi platformele mobile de la metrou. Contractul a fost câştigat de asocierea formată di firmele Ascensorul Company Service, Schindler România şi Otis Lift, valoarea acrodului fiind de 4,94 milioane lei, fără TVA, bani de la buget. Încheierea acordului-cadru este valabilă 48 de luni, Metrorex nu a organizat licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.
Potrivit Metrorex, în staţiile de metrou din Capitală sunt montate 83 de ascensoare şi trei platforme înclinate Conform calculelor Capital, întreţinerea, reviziile, reparaţiile şi intervenţiile pentru fiecare lift din staţiile de metrou sunt evaluate la puţin peste 15.000 euro în următorii patru ani.