Este vorba de una dintre cele mai mari investiții din istoria Metrorex  ce se ridică la peste 360 de milioane de lei.    Terminalul Multimodal Străulești a fost lansat chiar atăzi, după cum a nunță Metrorex. Prețul parcării va fi de un leu pe oră.

Potrivit companiei, construcția Depoului și Terminalului Multimodal Străulești a fost finanțată de la bugetul de stat  și a costat  aproximativ 363 mililioane de lei cu TVA, inclusiv amenajările de suprafață. Terminalul multimodal are un regim de înălțime P+3 etaje și are în alcătuirea sa un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc și interurban și autogară cu 11 locuri de parcare.

Terminalul este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran precum și cu acces direct către stația de metrou Străulești prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile și luminatoare ce oferă lumină naturală.

Extinderea ariei metropolitane a Municipiului Bucuresti prin intermediul Liniei de metrou Magistrala 4. Racordul 2. Sectiunea Parc Bazilescu (PS Zarea) – Straulesti și implicit a Terminalului Multimodal va ajuta la fluidizarea transportului de suprafață preluat din localitățile învecinate (Mogoșoaia, Buftea), unde se constată o creștere semnificativă a populației.