Metrorex are datorii de 25 milioane euro către Alstom Transport

Metrorex are o datorie de 25 milioane euro către compania Alstom Transport, reprezentând facturi neachitate din mai 2009, a declarat, vineri, directorul general al companiei care asigură mentenanţa metroului, Gabriel Stanciu, citat de Mediafax.Potrivit lui Stanciu, valoarea datoriei nu include şi penalităţile. În prus, reprezentantul Alstom a precizat că informaţia potrivit căreia costul mentenanţei la metrou a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani este eronată."Acelaşi sindic

Metrorex are o datorie de 25 milioane euro către compania Alstom Transport, reprezentând facturi neachitate din mai 2009, a declarat, vineri, directorul general al companiei care asigură mentenanţa metroului, Gabriel Stanciu, citat de Mediafax.

Potrivit lui Stanciu, valoarea datoriei nu include şi penalităţile. În prus, reprezentantul Alstom a precizat că informaţia potrivit căreia costul mentenanţei la metrou a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani este eronată.

„Acelaşi sindicat”

„Preţul este dependent de costuri, de salarii, inflaţie şi utilităţi. Ar trebui să facturăm şi penalităţile, însă până acum nu am făcut-o, pentru că înţelegem că este o situaţie dificilă”, a spus Stanciu. El a adăugat că salariaţii Alstom, care se ocupă cu mentenanţa, fac parte din acelaşi sindicat cu angajaţii Metrorex.

„Nu e treaba mea să discut politica salarială de la Metrorex, cu toate că avem acelaşi sindicat. Pot să comentez situaţia de la noi, iar Alstom va începe negocierea contractului colectiv de muncă la jumătatea lunii februarie şi vom vedea atunci ce pretenţii vor avea”, a explicat directorul Alstom.

Bugetul pe 2010 nu a fost aprobat

Stanciu a mai spus că în ultimii doi ani subvenţia pentru călătoria cu metroul a fost diminuată, ceea ce a dus la apariţia arieratelor. Potrivit acestuia, pentru acest an Metrorex a prevăzut în buget 125 milioane lei pentru mentenanţă. Bugetul companiei nu a fost încă aprobat.

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că din informaţiile pe care le are, bugetul Metrorex, care urmează să fie aprobat în maxim o săptămână, este îngheţat la nivelul celui din 2009, deoarece Guvernul are datorii de aproximativ 30 milioane de euro la societatea franceză Alstom, care se ocupă de mentenanţa metroului.

SURSA:
Mediafax