Metrorex derulează un proiect pilot care facilitează reîncărcarea şi consultarea cardurilor contactless
Metrorex a anunțat, luni, că va derula în perioada 9 ianuarie – 13 ianuarie un proiect pilot care facilitează reîncărcarea şi consultarea cardurilor contactless nominale de către călători la nouă automate de vândut cartele (AVC) din staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2.
„Prin intermediul acestei noi opţiuni, călătorii vor putea să reîncarce pe cardurile contactless Metrorex titlurile de călătorie care au fost încărcate anterior pe respectivele carduri, conform indicaţiilor din meniul automatelor de vândut cartele. La automatele de vândut cartele nu se vor putea reîncărca titlurile de călătorie cu reducere şi titlurile de călătorie integrate (MTX/STB şi MTX/STB/Feroviar).
Opţiunea de reîncărcare şi consultare a cardurilor contactless Metrorex direct la automatele de vândut cartele va fi implementată în toată reţeaua de metrou, după finalizarea proiectului pilot care include şi perioada de testare. În acest fel, Metrorex continuă procesul de optimizare a serviciilor pe care le oferă clienţilor săi”, scrie într-un comunicat de presă.
Românii pot realiza plăți contactless la metrou cu telefonul mobil sau cardul bancar
Vă amintim că în luna noiembrie a anului trecut, Metrorex a anunțat că a finalizat montarea de terminale contactless la aparatele de vândut titluri de călătorie din toate stațiile Magistralei 2 de metrou.
În doar 10 secunde, persoanele care vor să utilizeze metroul ca mijloc de transport în comun pot plăti contactless cu cardul bancar, smartphone-ul sau smartwatch-ul la cele 55 de aparate de vândut cartele aflate în cele 14 stații ale Magistralei 2: Berceni, Dimitrie Leonida, Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Tineretului, Piața Unirii 2, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei 1, Aviatorilor, Aurel Vlaicu și Pipera.
Reprezentanții Metrorex au spus atunci că accesul la metrou se poate face mult mai ușor prin simpla apropiere a cardului bancar contactless, indiferent de banca emitentă, la porțile de acces.
„În cazul în care un călător dorește să achite mai multe intrări cu același card sau dispozitiv, trebuie să apese, începând cu a doua tranzacție consecutivă, tasta „plus +” de pe ecranul porților de acces și apoi să apropie cardul de semnul contactless”, a transmis Metrorex printr-un comunicat de presă.