Metrorex vrea să monteze panouri de protecție în stațiile de metrou pentru a preveni accidentele și tentativele de suicid. Investiția este necesară pentru a preveni accidentele, dar și tentativele de suicid, care s-au înmulțit în ultimii ani. Pentru început, sistemele de securitate ar urma să fie instalate pe cea mai aglomerata magistrală, Berceni-Pipera, pe care circulă zilnic zeci de mii de persoane.
Mai întâi, Metrorex va comanda un studiu de fezabilitate. „Un termen de realizare a proiectului poate fi estimat numai după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare, respectiv după finalizarea documentațiilor tehnico-economice necesare și aprobarea investiției”, au precizat, pentru Știrile TVR, reprezentanții companiei.
Ultimul caz de sinucidere la metrou în România s-a întâmplat sâmbătă seara când un bărbat în vârstă de 40 de ani a încercat să își ia viața și s-a aruncat în fața metroului. Bărbatul a fost scos de sub tren și transportat la Spitalul Universitar din Capitală pentru investigații medicale.