Epidemia de coronavirus a băgat spaima în români. Aceștia au început să își facă provizii, ca măsură de prevenție, astfel supermaketurile au fost luate cu asalt. Autoritățile sunt în stare de alertă și au luat toate măsurile de precauție pentru o posibilă răspândire a virusului, la nivelul întregii țării.
De asemenea și Metrorex a luat măsuri suplimentare în ceea ce privește virusul ucigaș. Compania a anunțat că toate trenurile de metrou sunt supuse unui program suplimentar de dezinfecție, în contextul prevenirii și diminuării riscurilor de contaminare cu coronavirus. În plus, Metrorex ia măsuri și pentru gripa sezonieră.
Ce au transmis reprezentanții Metrorex?
”În trenurile de metrou se va efectua un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere a uşilor din interiorul acestora cu produse autorizate de Ministerul Sănătăţii. Acest program este aplicat în cadrul tuturor tipurilor de salubrizare, precum şi după executarea reviziilor”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.
Pe de altă parte, Metrorex a mai anunțat și că va expune în stațiile de metrou, dar și în trenuri, materiale informative de prevenire a infecției cu noul coronavirus. Scopul este de a informa corect călătorii.