Metrorex oferă posibilitatea închirierii de spaţii în staţiile de metrou pentru desfăşurarea unor campanii de publicitate tip proiect special, potrivit datelor companiei.
Metrorex aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că, prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1476/5/06.11.2014, s-a aprobat posibilitatea închirierii de spaţii din staţiile de metrou destinate desfăşurării unor activităţi de tip 'campanii de publicitate tip proiect special, contra cost, reiese dintr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, preţul chiriei şi condiţiile de desfăşurare a campaniilor de publicitate tip 'proiect special' vor fi aprobate în baza rezultatelor stabilite în urma unor negocieri între reprezentanţii Metrorex şi beneficiar.
Pe lângă preţul chiriei, beneficiarul va suporta şi celelalte costuri legate de instalarea reclamei şi aducerea la starea iniţială a spaţiului.
”Definim ca 'proiect special' orice campanie inedită de promovare a unui mesaj publicitar având în acelaşi timp şi caracter de unicitate/originalitate, care se poate realiza doar pe o perioadă limitată de timp, de maximum trei luni. Instalarea elementelor materiale prin care se vor realiza campaniile de publicitate tip 'proiect special' nu trebuie să afecteze integritatea pereţilor şi mijloacelor fixe aparţinând Metrorex şi fluxurile de călători; totodată, să nu pună în pericol călătorii sau siguranţa circulaţiei”, spun reprezentanții companiei.