"Este un proiect care a fost finalizat o parte la sfârşitul anului 2016 şi o parte în luna martie 2017. Este vorba despre modernizarea instalaţiilor de ventilaţie pe Magistralele 1, 2, 3 şi tronson de legătură. Este un proiect început în 2015. Instalaţiile de ventilaţie pentru şase staţii şi cinci interstaţii au fost finalizate în octombrie anul 2016. Este vorba despre tronsonul Petrache Poenaru – Timpuri Noi, de altfel, primul tronson pus în funcţiune cu călători în anul 1979 pe o lungime de 8,6 kilometri şi şase staţii", a spus Aldea.

Potrivit acestuia, proiectul "Modernizarea instalaţiilor pe magistralele 1, 2, 3 şi TL de metrou. Instalaţii de ventilaţie. Tronsonul Petrache Poenaru (Semănătoarea) – Timpuri Noi" este finanţat din fonduri europene nerambursabile. 

"Valoarea totală a investiţiilor a fost de circa 35 de milioane de lei cu TVA, respectiv 7 milioane de euro, din care din POS-T (Programul Operaţional Sectorial Transport – n. r.) 12 milioane de lei şi 22 de milioane de lei din POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare – n. r.). Mai avem 35 de staţii în strategia noastră de dezvoltare şi modernizare în valoare de circa 40 de milioane de euro. În funcţie de finanţare, ne-am propus să începem modernizarea şi a celorlalte staţii, iar în 2-3 ani să schimbăm întreg sistem de ventilaţie", a explicat directorul Metrorex. 

Potrivit acestuia, noul sistem de ventilaţie are o serie de avantaje: îmbunătăţirea indicelui de confort termic prin asigurarea unui microclimat corespunzător pentru pasagerii şi pentru personalul Metrorex ce îşi desfăşoară activitatea în diferite spaţii subterane ale metroului, asigurarea condiţiilor optime de funcţionare a utilajelor, echipamentelor şi instalaţiilor care deservesc şi participă la circulaţia călătorilor şi un rol la fel de important în ceea ce priveşte evacuarea aerului viciat în situaţii de urgenţă. 

"De exemplu, în caz de incendiu, ventilatorul funcţionează aşa încât să elimine fumul şi să asigure condiţiile de evacuare a călătorilor, în sensul că aerul proaspăt este dirijat în faţa călătorilor, în sensul lor de evacuare", a precizat el. 

Marin Aldea a spus că, de obicei, funcţionează un singur ventilator la staţie şi unul la interstaţie, dar în situaţii de urgenţă pot funcţiona ambele ventilatoare. 

"Ventilatoarele vechi sunt româneşti, produse de societatea Ventilatorul şi montate în 1979. Cele actuale sunt ventilatoare de producţie externă, performante, cu un debit mai mare decât cele vechi. Aceste ventilatoare au circa 200.000 de metri cubi/oră, faţă de cele vechi care ajungeau la 150.000 metri cubi/oră. Deci, gradul de confort creşte substanţial. Acest sistem de ventilaţie este structurat pe două mari componente: ventilaţia generală şi cea tehnologică. Prima presupune un complex de două ventilatoare în staţii, două în interstaţii şi funcţionează în regim vară-iarnă, în sensul că vara aerul curat este introdus prin priza de ventilaţie din staţie, este tratat şi este împins în spaţiile şi staţiile de metrou, fiind evacuat prin interstaţii. Iarna, aerul este introdus prin interstaţii, este încălzit pe tunel şi evacuat prin staţii", a menţionat şeful Metrorex. 

Aldea a dat asigurări că ventilatoarele vechi din celelalte staţii sunt funcţionabile, însă cele noi asigură o calitate mai bună a aerului. 

"Nu există ventilatoare nefuncţionabile, chiar dacă sunt vechi. Calitatea aerului este asigurată. Aceste ventilatoare (noi – n. r.) evident asigură o calitate mai bună. Avem camere de umidificare noi cu rolul de a trata, de a răci aerul pe timp de vară. Şi în staţiile vechi avem asemenea camere de umidificare, numai că acestea noi au parametri mult mai buni şi sunt mai performante. Teste de calitate a aerului se fac în permanenţă, avem laborator de microclimat", a specificat el. 

Marin Aldea a subliniat că toate schimbările şi înlocuirile s-au făcut conform normativului aprobat de ISU. 

"A fost şi o cerinţă ISU, dar aşa au fost concepute staţiile de metrou, sistemele de ventilaţie, nu neapărat că ni s-a solicitat să modificăm sau să modernizăm instalaţiile de ventilaţie. Noi avem proiecte în ultima perioadă, ne preocupă în mod deosebit creşterea gradului de confort pentru publicul călător, dar şi pentru personalul Metrorex", a adăugat el. 

AGERPRES