Astăzi dimineaţă, la ora 09:48 unui călător i s-a făcut rău în trenul aflat la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, anunţă oficialii Metrorex
Conform datelor Metrorex, persoana a fost preluată de către SMURD. “În acest moment s-a reluat circulaţia în condiţii normale. Întârzierile au avut drept cauză faptul că plecarea trenului din staţie este condiţionată de predarea călătorului către echipa medicală – conform procedurilor dintre Metrorex şi ISU”, spun oficialii Metrorex.
La orele de vârf în Bucureşti, garniturile de metrou şi sistemul de ventitaţie nu mai fac faţă. Metrorex ar trebui să facă un contract cu SMURD având în vedere numărul de solicitări avute în ultimele luni făcute de către călătorii cărora li s-au făcut rău la orele de vârf. Este de înţeles având în vedere riscul la care sunt supuşi aceştia din cauza lipsei aerului, a ventilaţiei corespunzătoare necesară unei călătorii decente, umane. Sute mii de oameni circulă cu metroul zilnic în Bucureşti.
În acest an, Metrorex a solicitat de mai multe ori intervenţia SMURD pentru anumite persoane cărora li s-au făcut rău în metrou.