Costurile Metrorex privind încheierea poliţelor de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente feroviare sunt estimate la 30.000 de euro pe an, a declarat, marţi, directorul de investiţii al Metrorex, Cătălin Homor.
Reprezentantul Metrorex l-a însoţit pe ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o vizită pe şantierul magistralei de metrou M4 Parc Bazilescu – Depoul Străuleşti.
Întrebat dacă Metrorex va relua licitaţia pentru achiziţia de poliţe de asigurare pentru transportul călătorilor, Homor a răspuns: "Avem în vedere asigurarea călătorilor şi vom face tot ce este legal posibil să realizăm acest lucru".
"Metrorex dedică o resursă foarte importantă atât financiară, cât şi umană, pentru a preîntâmpina accidente. Ne putem uita în istoria Metrorex şi vedem că nu au fost accidente", a adăugat el.
În altă ordine de idei, reprezentantul Metrorex a dat asigurări că tarifele de călătorie nu se vor modifica în 2016.
Un raport de audit al Curţii de Conturi ce vizează activitatea Metrorex în ultimii cinci ani, dat recent publicităţii, a relevat faptul că societatea nu are asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente sau incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care ar putea fi pusă în situaţia de a plăti daune sau compensaţii civile unor persoane afectate.
"Managementul Metrorex nu s-a implicat îndeajuns în aspectele privind achiziţia serviciile de asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente/incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care Metrorex ar putea fi pus în situaţia de a plăti daune/compensaţii civile unor călători afectaţi. De abia în anul 2013 au fost făcute demersuri concrete pentru achiziţionarea, de la o firmă de asigurări, a serviciilor de asigurare pentru călătorii transportaţi – în condiţiile în care, din anul 2010, Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor feroviare aprobat prin HG nr. 117/2010, art. 13 lit. (h) prevedea obligaţia, în cadrul managementului siguranţei feroviare: 'Să ia toate măsurile necesare pentru acoperirea răspunderii sale civile în caz de accidente şi/sau incidente în timpul furnizării serviciilor de transport pe calea ferată sau pe reţeaua de transport cu metroul pe care le efectuează'', se menţionează în raportul de audit "Performanţa activităţii specifice desfăşurată de societatea comercială de transport cu Metroul Bucureşti – Metrorex SA în perioada 2010 – 2015'.
În 2014, procedura de achiziţie directă derulată la care s-au prezentat patru companii de asigurare a conturat, în urma negocierii, următoarele condiţii: limita răspunderii în agregat – 30 de milioane de euro, limita răspunderii/eveniment – 500.000 de euro, limite eveniment vătămări corporale/călător, din accidente: deces – 10.000 euro/persoană, invaliditate permanentă totală – 10.000 euro/persoană, invaliditate temporală/zi/persoană – 25 euro, maximum 100 de zile consecutive, spitalizare/zi/persoană – 25 de euro, maximum 100 de zile consecutive, prima de asigurare anuală – 26.500 de euro.
Însă, rezultatele nu au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al Metrorex, în luna noiembrie 2014, şi abia în luna aprilie 2015, după patru luni, a fost demarată procedura de achiziţie a 'Serviciilor de expertizare şi asistenţă de specialitate în domeniul asigurărilor", prin publicarea anunţurilor în SEAP – la care nu s-a primit nicio ofertă astfel încât, nici în prezent, obiectivul nu a fost realizat.
"Auditul reţine că pentru atingerea acestui obiectiv nu s-a efectuat în prealabil o documentare detaliată asupra domeniului asigurărilor, pentru obţinerea de date şi informaţii de la entităţi subordonate Ministerului Transporturilor care practică astfel de asigurări şi pentru efectuarea unei analize comparate care să ducă la conturarea şi fundamentarea concretă a obiectivelor şi cerinţelor Metrorex înainte de declanşarea operaţiunilor de achiziţie", se mai spune în document.
AGERPRES