Acum când au fost pornite mai multe proiecte, precum Magistrala V Drumul Taberei-Universitate-Pantelimon, și se discută la modul serios despre legarea orașului cu cele două aeroporturi, Băneasa și Otopeni, ar trebui ca la această întrebare să ne fie dat un răspuns, pe care Gheorghe Udriște, directorul general al Metrorex, nu pare dispus să ni-l ofere. Așa că am aruncat o privire asupra proiectelor Metrorex ca să ne facem o idee. 

Între 44 și 71 de milioane de euro

În următorii 3-5 ani ar trebui să se ajungă cu metroul și în cartierul Drumul Taberei și la Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” (Otopeni). La Magistrala V care va lega zona centrală de Valea Ialomiței-Drumul Taberei, lucrările au început deja, cel puțin pe o secțiune, cea menită să lege cartierul din sectorul 6 de zona Eroilor. Un consorțiul condus de firma italiană Astaldi va realiza cei 6,22 de kilometri de linie de metrou și cele nouă stații pentru 215 milioane euro, fără TVA. Finanţarea este asigurată de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de la bugetul de stat. În urma unui calcul sumar rezultă că un kilometru de linie de metrou ne costă în jur de 44 milioane de euro.

Un alt proiect important pentru infrastructura Capitalei este linia de metrou care va lega Bucureștiul de aeroport. Deși în acest moment nu a fost demarată licitația, potrivit informațiilor vehiculate de oficialii Ministerului Transporturilor și de cei ai Metrorex, costul acestui proiect cu o lungime de 14 kilometri variază între 800 de milioane de euro și un miliard de euro. Astfel, costul per kilometru ar oscila la rândul său între 57 și 71 milioane de euro.

Care este costul per kilometru la nivel internațional

Cu cât se construiește un kilometru de linie de metrou la nivel european sau chiar global? Acesta este o întrebare la care este foarte greu de răspuns. Motivul: prețurile variază foarte mult. Potrivit lui Ștefan Roșeanu, secretarul general al Asociației Industriei Feroviare, costul per kilometru variază în funcție de o mulțime de factori: tehnologia folosită, cum se realizează săpăturile, dacă vor fi două tunele sau doar unul, câte stații sunt și cât de lungi sunt acestea etc. Acesta a declarat, pentru capital.ro, că se poate pleca de la 30-40 de milioane de euro per kilometru și se poate sări de 100 de milioane de euro.

De exemplu, spanioli și-au prelungit rețeaua de transport în subteran cu un cost de 44 de milioane de euro/km, însă francezii și germanii au plătit și 192 de milioane de euro/km.

Și asta fără să amintim de proiectul extrem de scump al autorităților din New York, unde, potrivit portalului theatlanticcities.com, un kilometru este realizat cu un cost uriaș de 1,3 miliarde de euro.

Contractul de consultanță care îl irită pe Udriște

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udriște, a devenit vizibil iritat, vineri, după ce presa l-a întrebat de ce consultanța pentru linia de metrou care va lega Bucureștiul de aeroportul Otopeni costă 66,6 de milioane de euro.

"Consultanţii vor face foarte multe acţiuni (…). Este o lucrare complexă, sunt costuri care intră în norme internaţionale. Dacă judecăm la modul ăsta, cu banii ăştia s-ar face multe. Bun, este treaba dumneavoastră? Aşa, dacă vrem să nu avem probleme, nu mai mâncăm, nu mai facem dragoste, nu ma bem. Nu mai facem nimic şi mergem acasă", a afirmat Udrişte.

Contractul este încheiat cu asocierea Padeco (Japonia)- Oriental Consultants (Japonia)- Metroul SA România- Seneca Group International- Systra (Franţa). Această magistrală ar urma să fie gata în 2017-2018.

Suma este într-adevăr una extrem de mare dacă ne uităm la contractele de consultanță încheiate de Metrorex pentru Magistrala V Drumul Taberei-Pantelimon.

De exemplu, serviciile de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru realizarea tronsonului Universitate – Pantelimon al viitoarei magistrale 5, furnizate de asocierea româno-franceză METROUL S.A. – SYSTRA vor costa doar 44,7 milioane de lei, respectiv circa 10,3 milioane de euro. Contractul a fost atribuit în acest an pe 9 septembrie.

Rețeaua de transport cu metroul se întinde, în prezent, pe 69,25 km de cale dublă. Există 4 magistrale cu 51 de stații, iar distanța medie între stații este de 1,5 km.
Proiectele majore ale Metrorex

Proiect                                                                           Investiție(euro)

Magistrala V Drumul Taberei-Pantelimon                      1,7 miliarde de euro
Magistrala 6 Otopeni-1 Mai                                           800 mil. euro-un mild euro
Magistrala Bragadiru-Voluntari                                     1,9 miliarde de euro