Metrorex intenţionează să doteze reţeua de metrou cu lifturi şi platforme pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, valoarea estimativă a contractului pentru următorii trei ani ajungând de 55,9 milioane de lei, fără TVA.
Astfel, Metrorex va organiza în septembrie o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în staţiile de pe Magistralele I, II, III, precum şi pe Racordul 2, între Basarab şi Griviţa.
Contractul este finanţat dintr-un credit extern de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat.
Condiţii impuse companiilor
Garanţia de participare la licitaţie a fost fixată la 850.000 lei, iar ofertanţii trebuie să fi avut în ultimii trei ani o cifră medie de afaceri de minim 160 milioane de lei.
Totodată, firmele interesate trebuie să fi realizat în ultimii cinci ani un contract similar de 16 milioane de lei sau trei contracte finalizate cu o valoare totală de cel puţin 27,5 milioane de lei.
Potrivit Mediafax, în alegerea ofertei câştigătoare, preţul va avea o pondere de 60%, iar performanţele tehnice 40%. Ofertele trebuie depuse până la 17 septembrie.
În prezent, Metrorex derulează un proiect de înlocuire a 79 de scări rulante din totalul celor aproape 100 existente. Contractul are o valoare de 70 milioane de lei şi se va încheia la jumătatea anului 2011. Reţeua de metrou are 47 de staţii.
SURSA: Mediafax