Metrorex vrea să cumpere 26 de trenuri noi, pentru care Guvernul ar putea plăti în avans până la 30% din valoarea contractului, estimat la 150 milioane de euro. Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat, luni, că primele trenuri vor fi livrate cel mai devreme anul viitor.
„Cele 26 de trenuri costă cam 150 milioane de euro, deci cam 6 milioane de euro pe tren. Vor fi cumpărate prin licitaţie sau prin încredinţare directă, mai ales ca avem deja 44 de trenuri din generaţie nouă de la Bombardier. Rămâne de văzut, este posibil să fie tot de la Bombardier. Oricum, primele vagoane vor ajunge anul viitor”, a spus Udrişte, citat de Mediafax.
Ministerul Transporturilor, acţionarul majoritar al Metrorex, propune, într-un proiect de hotărâre de guvern, ca achiziţia să fie finanţată printr-un avans de până la 30% din valoarea totală.
„În urma analizei efectuate referitoare la evoluţia traficului de călători pe intervale orare şi staţii, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de transport şi totodată a confortului călătorilor, este necesară achiziţionarea a 26 trenuri de metrou de construcţie nouă. Pentru aceasta este necesar, ca în cuprinsul clauzelor contractuale referitoare la modalităţi de plată să se poată efectua plăţi în avans într-un procent de până la 30% din valoarea contractului de achiziţie publică”, se arată în proiectul de HG.
În nota de fundamentare a proiectului oficialii Ministerului Transporturilor notează că statul va achita în 2009, pentru această investiţie, 263,25 milioane lei, plăţile urmând să totalizeze 510,63 milioane lei în 2011 şi 270,33 milioane lei în 2012.
Achiziţia ar putea determina o scădere a timpilor de succedare între două trenuri de la 4-6 minute la 3-5 minute în orele de vârf şi de la 5-7 minute la 4-6 minute în afara orelor de vârf.
Din 2002 până în prezent Metrorex a achiziţionat 44 de trenuri de la compania Bombardier. În medie, operatorul de metrou transportă lunar 15 milioane de călători.
SURSA: Mediafax