Colosul din subteran
Conform sursei citate, pregătirile pentru un utilaj uriaş, agabaritic, precum TBM (Tunnel Boring Machine), includ mai multe etape succesive. Acestea încep cu transportul la punctul de pornire al săpăturii de tunel (viitoarea staţie de metrou Tokyo), continuă cu asamblarea componentelor „cârtiţei” într-un spaţiu special amenajat pentru acest proces și se încheie atunci când utilajul este pregătit să înceapă săparea tunelului, 24 de ore din 24.
O mașină de forat tuneluri (TBM), cunoscută și sub numele de „cârtiță” sau „vierme”, este o mașină utilizată pentru excavarea tunelurilor. Tunelurile sunt săpate prin rocă dură, sol umed sau uscat, sau nisip, fiecare dintre acestea necesitând o tehnologie specializată.
Mașinile de forat tuneluri sunt o alternativă la metodele de foraj și dinamitare (D&B) și la „mineritul manual”.
TBM-urile limitează perturbarea solului înconjurător și produc un perete de tunel neted. Acest lucru reduce costul de acoperire a tunelului și este potrivit pentru utilizarea în zonele urbane. Construcția TBM-urilor este costisitoare, iar transportul celor mai mari este dificil. Aceste costuri fixe devin mai puțin semnificative pentru tunelurile mai lungi.
Capul de tăiere: 128 de tone!
Montajul pieselor componente va începe săptămâna viitoare şi va dura aproximativ o lună.
Metrorex explică faptul că, începând din noaptea de 03-04 martie a.c. și pe parcursul întregii săptămâni în curs, vor fi transportate piesele componente ale TBM. Printre primele piese care vor ajunge la viitoarea staţie de metrou „Tokyo” se numără scutul mecanic. Dar și capul de tăiere, care cântăreşte 128 de tone.
„Începând din această noapte, 03 – 04 martie a.c., pe parcursul întregii săptămâni în curs, se vor transporta piesele componente ale TBM. Scutul mecanic, capul de tăiere, care cântăreşte 128 de tone, este printre primele piese care vor ajunge la viitoarea staţie de metrou „Tokyo”, explică Metrorex.
Metrou spre aeroport
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internaţional Otopeni. Pe un traseu de 14,2 kilometri, aceasta va cuprinde 12 staţii de metrou: Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Internaţional Henri Coandă.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni” este un proiect de utilitate publică şi de interes naţional, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta vizează satisfacerea nevoilor de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea reţelei de transport trans european.