Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Capitală este blocat de cinci ani. Este vorba de Magistrala 5 de Metrou –Drumul Taberei. Amânări peste amânări, fie pentru că lipseau banii, fie pentru că nu prestau corespunzător constructorii. Acum, Metrorex şi-a asumat să deschidă M5 circulaţiei până la începutul verii 2018 şi prezintă şi gradul de realizare a lucrărilor, pe staţii.
Lucrările la structura de rezistenţă a tronsonului 1 al Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei – Eroilor sunt gata în proporţie de 87%, în timp ce finisajele şi instalaţiile sunt realizate în proporţie de doar 30%, potrivit datelor transmise Capital de către Metrorex. Staţia Valea Ialomiţei arată cel mai bine, având în vedere că lucrările de structură au fost finalizate în totalitate, iar cele de finisaje şi instalaţii, în proporţie de 67%. Şi la Orizont se progresează, structura fiind gata 100%, în timp ce finisajele doar 62%. La polul opus, staţiile Râul Doamnei, Academia Militară şi Eroilor, unde lucrările de structură sunt la 80%, în timp ce finisajele şi instalaţiile aproape că nu au fost începute.
În plus, pentru contractul de structură la staţiile Brâncuși, Romancierilor, Favorit și Tudor Vladimirescu mai sunt de realizat câte două căi de acces.
Încă o dată, Metrorex, prin vocea directorului său Marin Aldea, îşi asumă deschiderea circulaţiei pe M5 „la sfârşitul trimestrului II al anului 2018“. Adică, într-un an. Pentru aceasta, trebuie ca restul lucrărilor de efectuat să se realizeze în ritm alert, având în vedere că mai sunt încă destule lucruri de făcut. Printre ele, şi cel mai dificilă lucrare de instalaţii, care este semnalizarea. Licitaţia pentru acest proiect nici măcar nu a fost începută.
Proiectarea şi montajul sistemului de semnalizare, lucrare care durează cel puţin doi ani de la desemnarea firmei responsabile, reprezintă cea mai „complicată“ etapă din construcţia unei magistrale de metrou. Cel puţin asta susţine Gabriel Stanciu, directorul Alstom România, filiala locală a unuia dintre cei mai mari actori pe plan mondial în domeniul materialului rulant şi lucrărilor feroviare, responsabilă, printre altele, şi de mentenanţa parcului rulant al Metrorex. „La M5, cea mai complicată etapă nici nu a început. Vorbim aici de lucrările de semnalizare la metrou, care presupun, mai întâi, proiectare, apoi implementare. Din experienţa noastră pe plan internaţional, un astfel de proiect nu poate dura mai puţin de doi ani“, afirmă Stanciu, pentru revista Capital.
Doar jumătate din bani, cheltuiţi
Costul total al Metroului de Drumul Taberei a fost stabilit, acum cinci ani, la 3,2 miliarde de lei, din care cheltuieli eligibile 2,3 miliarde (din bani europeni) şi 0,87 miliarde, cheltuieli neeligibile. Până acum, potrivit datelor Metrorex, nu s-au cheltuit decât jumătate din bani. „Cheltuielile la data de 30.04.2017 sunt în valoare de 1,77 miliarde de lei, din care fonduri europene nerambursabile 787,65 milioane de lei“, spun reprezentanţii Regiei.
Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au început în 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014. Prin amânări succesive, s-a ajuns ca noul termen asumat să fie jumătatea anului 2018. Acest termen este, însă, cu semnul întrebării, având în vedere cantitatea lucrărilor rămase de efectuat şi complexitatea lor. La sfârşitul anului trecut, reprezentanţii Metrorex apreciau că Metroul de Drumul Taberei va fi funcţional la sfârşitul lui 2017. Termenul a fost însă decalat încă de la începutul anului. Explicând de ce M5 nu poate fi finalizată în acest an, aşa cum îşi asumase anterior Metrorex, directorul Regiei, Marin Aldea, indică trei principale cauze: atingerea parametrilor proiectaţi pentru instalaţii pe parcursul probelor tehnologice după terminarea lucrărilor, contractarea cu întârziere – din cauza unor contestaţii în procedura de achiziţie – a sistemului de siguranţă a traficului şi finanţarea insuficientă a lucrărilor pe anul 2017. Bugetul solicitat către Ministerul Transporturilor, pentru execuţia Magistralei 5 de metrou în 2017, este de 846,98 milioane de lei.
Magistrală nouă, trenuri vechi
Planul pentru M 5 era ca aceasta să funcţioneze cu trenuri noi. O licitaţie de achiziţie de garnituri noi în valoare de 400 de milioane de euro a fost încheiată în 2015, fiind câştigată de spaniolii de la CAF, însă a fost încheiată brusc de o anchetă DNA pentru suspiciuni de trucare a ei. Anul acesta a fost declarată anulată de către Comitetul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Recent, a fost dată şi o sentinţă, prin care cei implicaţi au fost condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Aceasta nu înseamnă că lucrurile au fost clarificate.
Decizia CNSC de a declara licitaţia închisă a fost atacată, în 9 februarie, la Curtea de Apel Bucureşti, de către reprezentanţii firmei spaniole CAF, câştigătorii iniţiali ai competiţiei. Ancheta DNA privind suspiciuni de corupţie în acordarea acestui contract suspendase temporar această licitaţie. Până la sentinţa de la Curtea de Apel în acest caz, Metrorex nu poate organiza o altă licitaţie de achiziţie de trenuri noi, necesare pentru viitoarea Magistrală 5. Pentru că este de presupus că o decizie a instanţei se va lăsa aşteptată cu lunile, Metrorex este într-o situaţie ingrată, aceea de a nu putea pune în circulaţie trenuri noi pe noua magistrală. Aceasta, pentru că, chiar şi în ipoteza în care vom avea o decizie judecătorească în scurt timp, să zicem până la jumătatea anului, organizarea unei noi licitaţii, desemnarea câştigătorului, soluţionarea eventualelor contestaţii, apoi lansarea în producţie a trenurilor şi recepţionarea primelor unităţi , înseamnă un interval de cel puţin doi ani. Astfel, Metrorex pare obligată să apeleze la o soluţie de avarie. „Până la finalizarea licitației de achiziție de trenuri noi pentru magistrala M5 (licitaţie care, încă, nici nu există – n.r.) se va circula cu trenuri Bombardier din parcul existent Metrorex“, precizează Regia.
Proiectul metroului de Drumul Taberei , Parcul Operei – Râul Doamnei, este realizat de un consorţiu format din Astaldi, FCC Construccion, AB Construction şi Delta ACM Antrepriză. Metroul de Drumul Taberei va avea zece staţii la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară şi Eroilor. Magistrala 5 va acoperi, în principal, un bazin cu o populaţie de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.
Metrorex are în exploatare 44 de trenuri Bombardier, 24 CAF şi 24 de trenuri vechi IVA Arad. Mentenanţa întregului parc de material rulant al Metrorex este asigurată de concernul francez Alstom, până în 2019. Cu trenurile de la metrou circulă zilnic 600.000 de pasageri.
La M5, cea mai complicată etapă nici nu a început. Vorbim aici de lucrările de semnalizare la metrou, care presupun, mai întâi, proiectare, apoi implementare. Din experienţa noastră pe plan internaţional, un astfel de proiect nu poate dura mai puţin de doi ani.
Gabriel Stanciu, directorul Alstom România