Conform planurilor Metrorex, nu doar că anul viitor vom putea merge cu metroul în Drumul Taberei, dar vin peste noi cel de-al doilea tronson al M5, precum și M6, M7 și M8. Investițiile ar totaliza miliarde de euro.
Metrorex a finalizat si documentația pentru atribuirea serviciilor de proiectare destinate celei de-a doua secțiuni din M5, Eroilor-Iancului. Lucrările de execuție ar putea incepe in 2021.
“Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiței ar putea fi funcțională în cel de-al doilea semestru din 2019. Sperăm să terminăm și să inaugurăm aceasta primă secțiune a Magistralei 5, căci în prezent ne confruntăm cu alte probleme legate de un contract de automatizare pentru care așteptăm soluționarea unor contestații”, a explicat Cătălin Mustățea, director de Investiții al Metrorex, cu ocazia participării la Summit-ul „Zilele Feroviare” organizat de către Club Feroviar si Asociația Industriei Feroviare din Romania (AIF), la Bucuresti, in perioada 16-17 octombrie.
Licitație pentru proiectarea celui de-al doilea segment al M5…
“Pentru cea de-a doua secțiune din M5, Eroilor-Iancului, urmează să publicăm documentația pentru atribuirea serviciilor de proiectare. Este o investiție majoră, estimată la o valoare de 547 milioane de euro. Secțiunea va avea lungimea de 4,8 kilometri și șase stații. Estimăm că execuția ar putea începe în 2021”, a adăugat directorul de Investiții din cadrul Metrorex.
M6 spre aeroport are toate avizele și ar putea fi pusă în funcțiune în 2021
Legătură rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional “Henri Coandă – Otopeni” are toate avizele și procedurile necesare pentru demararea proiectului. Lansarea licitației ar putea avea loc in primul semestru din 2019. Termenul estimat pentru semnarea contractului aferent lucrarilor de structură de rezistență este semestrul al doilea din 2019.
Metrorex apreciază că termenul estimat pentru punerea in funcțiune cu călători este de 48 de luni de la începerea lucrărilor. Proiectul se ridică la o valoare de un miliard de euro.
În perioada 2018-2030, Metrorex va dezvolta o serie de alte proiecte semnificative, menite să îmbunătățească mobilitatea pasagerilor:
Accesibilizarea stațiilor de metrou pentru persoanele cu deficiente de vedere. Valoare estimată a investiției este de 5 milioane euro fără TVA
Extinderea Magistralei 2 din Pipera cu două stații în lungime de 1,6 km, inclusiv dotarea cu material rulant. Valoarea estimată a investiției este de 120 milioane euro fără TVA
Extinderea Magistralei 2 din Berceni cu doua stații în lungime de 1,6 km, inclusiv dotarea cu material rulant. Valoarea estimată a investiției este de 180 milioane euro fără TVA
Extinderea Magistralei 1 din Păcii cu 4 stații în lungime de 3,7 km, inclusiv dotarea cu material rulant. Valoare estimată a investiției este de 280 milioane euro fără TVA. Perioada de realizare 2021 – 2023
Modernizarea sistemului de ventilație – etapa a II-a – 35 de stații Valoarea estimată a investiției este de 40 milioane euro fără TVA
Reabilitare Infrastructură de metrou (51 de stații , interstații , depouri) Valoare estimată a investiției este de 510 milioane euro fără TVA
Construcția Magistralei 7 de metrou în lungime de 26 km. Valoarea estimată a investiției este de 2,47 miliarde euro fără TVA
Magistrala 8 Inel Sud Crângași – Dristor în lungime de 17 km. Valoarea estimată a investiției este de 1,8 miliarde euro fără TVA