Institutul Federal Electoral din Mexic a confirmat vineri victoria lui Enrique Pena Nieto, candidatul Partidului Revoluţionar Instituţional la alegerile prezidenţiale din această ţară, cu 38,21% din voturi.
Candidatul stângii, Andres Manuel Lopez Obrador, care anunţase că va contesta rezultatul la tribunalul electoral pentru fraude, a întrunit 31,59% din voturi. Josefina Vazquez Mota, din partea Partidului Acţiunii Naţionale, al preşedintelui la final de mandat Felipe Calderon, a obţinut 25,41% dintre sufragii.
Aceste rezultate au fost anunţate după o operaţiune de renumărare a buletinelor din peste jumătate din cele 143.144 de urne, vizând corectarea incoerenţelor depistate după numărătoarea preliminară.
Lopez Obrador ceruse renumărarea tuturor buletinelor de vot.
Candidatul stângii a anunţat în avans că respinge rezultatele alegerilor, denunţând joi, într-o conferinţă de presă, "cumpărarea a milioane de voturi" de către PRI.
În 2006, Lopez Obrador a denunţat o fraudă electorală în alegerile prezidenţiale pierdute cu doar 0,56% în favoarea lui Felipe Calderon. Susţinătorii săi au blocat atunci, timp de peste şase săptămâni, centrul capitalei. De această dată, Lopez Obrador a dat asigurări că protestul va fi unul paşnic.
Sursa: Agerpres