Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni 800 de milioane de lei de la băncile locale, printr-o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani, cu scadenţa în aprilie 2023, la un randament mediu de 5,27%.
Valoarea emisiunii a fost de 800 milioane de lei, iar băncile au depus oferte care au totalizat 1,087 miliarde lei.
Licitaţia de luni va fi urmată marţi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, de 80 de milioane lei.
De la începutul anului, MFP a împrumutat de la băncile locale aproape 40,5 miliarde lei. Ministerul Finanţelor Publice a programat să atragă de la băncile locale un volum indicativ între 13 şi 15 miliarde de lei în ultimul trimestru al anului 2013, potrivit site-ului instituţiei.
Din volumul indicativ de împrumuturi, certificatele de trezorerie reprezintă 2,5 – 4 miliarde lei (20 – 25%), iar diferenţa – obligaţiuni de tip benchmark cu maturităţi standard la 3, 5, 7 şi 10 ani. AGERPRES