"Subliniem că MFP a acoperit în mare parte nevoile de finanţare prevăzute pentru anul 2017, implementând prudent planul de finanţare aferent anului 2017, printr-o distribuire uniformă a împrumuturilor de-a lungul anului, în vederea evitării acumulării unui necesar de finanţare foarte mare pe perioade scurte de timp. În aceste condiţii, nivelul disponibilităţilor în lei şi în valută la dispoziţia trezoreriei statului, aflate în soldul contului curent general al trezoreriei, acoperă actualmente peste 6 luni de necesar brut de finanţare", se arată în documentul citat. 

Potrivit acestuia, în vederea asigurării necesarului de finanţare rămas pentru anul 2017, MFP va avea în vedere, în continuare, o politică de finanţare care să limiteze eventualele efecte negative asupra condiţiilor de finanţare care s-ar putea materializa în creşterea randamentelor titlurilor de stat.  

La începutul anului, Ministerul Finanţelor a anunţat că intenţionează emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48 – 50 miliarde de lei în acest an (14 -15 miliarde de lei certificate de trezorerie cu discont şi circa 34 – 35 miliarde de lei obligaţiuni benchmark), 30% pe termen scurt şi 70% pe termen mediu şi lung. 

Potrivit Ministerului Finanţelor, volumul total al împrumuturilor care urmează să fie atrase de pe piaţa internă este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,96% din PIB, care urmează să fie finanţat în proporţie de circa 65% de pe piaţa internă şi respectiv 35% de pe piaţa externă. 

Datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată, însă, că România şi Marea Britanie sunt lideri în UE în ceea ce priveşte avansul deficitului guvernamental, în trimestrul doi din 2017, comparativ cu precedentele trei luni. Astfel, deficitul bugetar al României a urcat de la 3,6% din PIB în primul trimestru din acest an, la 4,1% în perioada aprilie-iunie 2017. 

ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, este în creştere în ultimele săptămâni, miercuri pe piaţa interbancară ajungând la nivelul de 1,88% la trei luni şi la 2,04% pe an, la şase luni, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). 

Conform datelor BNR, la începutul anului, ROBOR era la 0,87%. 

România beneficiază de calificative favorabile investiţiilor din partea celor patru agenţii de rating, respectiv Standard&Poor's, Moody's, Fitch şi Japan Credit Rating. 

AGERPRES