MFP a organizat, joi, o dezbatere publică pe marginea unui proiect de act normativ care prevede reducerea plafoanelor pentru tranzacţiile zilnice în numerar, reducerea comisioanelor interbancare la plăţile cu cardul, luând în calcul şi interdicţia la plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, caz în care cumpărătorul şi vânzătorul ar risca o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.
'A fost o propunere ca în zona tranzacţii imobile şi cu autovehicule să existe totuşi un plafon, poate cel de 10.000 de lei, care există în general pentru tranzacţii între persoane fizice sau poate chiar mai mari, pentru că sunt anumite tipuri de bunuri care au valoare mai mare şi ar trebui să fie un plafon extins poate la 50.000 de lei pentru bunuri imobile, nivel peste care tranzacţiile să se facă, totuşi, prin instrumente de plată fără numerar', a precizat oficialul MFP.
În opinia sa, un astfel de plafon ar rezolva unele inconveniente care pot apărea în cazul unor tranzacţii efectuate în zona rurală.
'Să nu uităm că un plafon de 50.000 de lei acoperă valoarea multor hectare de teren în zona rurală', a afirmat Manolescu.
MFP a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă, susţinut de fostul ministru Daniel Chiţoiu, care prevede reducerea plafoanelor privind plăţile pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar între ele, precum şi introducerea unor plafoane la plăţi în numerar pentru persoane fizice.
Plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.
În prezent, plafoanele zilnice pentru plăţile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei către acelaşi furnizor şi de 10.000 de lei în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul cash&carry.
În acelaşi proiect, sunt limitate şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.
În prezent, nivelul comisionului interbancar aplicabil pe piaţa naţională a plăţilor cu carduri este rezultatul unui acord multilateral între băncile care deţineau circa 98% din piaţă internă a cardurilor şi prezintă următoarele valori: 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzacţiile ATM, în care comisionul este plătit de banca emitentă băncii achizitoare (proprietarul ATM-ului), şi 1,00 % (standard), 1,50 % (e-commerce) şi 0,7% (petrol) pentru tranzacţiile POS, în care comisionul este plătit de banca achizitoare băncii emitente, potrivit notei de fundamentare a proiectului MFP.
SURSA: Agerpres