„Ministerul Finanţelor Publice vine în sprijinul contribuabililor şi a mediului de afaceri cu Legea 177/2017 care aduce modificări importante Codului fiscal. Legea publicată în Monitorul Oficial nr. 0584 din 21 iulie 2017, clarifică unele măsuri, reformulează şi reglementează mai exact condiţiile de desfăşurare a activităţilor economice”, se arată în documentul emis de Ministerul de Finanţe.
De la 1 august, înfiinţarea unui regim fiscal unitar pentru persoanele juridice care realizează venituri sub 500.000 de euro prin aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, scopul fiind acela de aducere în acest sistem şi a persoanelor juridice care desfăşoară activităţile aflate sub incidenţa impozitului specific, potrivit MFP.
Printe aceste măsuri se află şi eliminarea din sfera contribuabililor plătitori de impozit pe profit asociaţiile de proprietari care efectuează doar încasarea cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietar.
„Abonamentele de sănătate suportate de angajator nu vor mai fi supuse impozitării pe venitul din salarii dacă au o valoare maximă de 400 de euro anual. (…) La înregistrarea în scopuri de TVA a unei persoane impozabile se va avea în vedere o analiză a riscului fiscal pe care aceasta îl prezintă şi nu a intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activitate economică. Aceleaşi principii vor fi avute în vedere şi în cazul anulării/înregistrării în scopuri de TVA”, conform sursei citate.
Conform OUG nr. 3/2017 microîntreprinderile care au cel puţin un salariat angajat în baza unui contract de muncă plătesc o cotă de impozitare de 1%. Microîntreprinderile care nu au nici măcar un salariat aplică o cotă de impozitare de 3%.