Pentru licitaţia de azi, băncile au pus la bătaie 1,107 miliarde lei, dar Finanţele au adjudecat doar 400 milioane lei, negociind un randament mediu de 6,41% pe an, în urcare faţă de licitaţia precedentă cu aceeaşi scadenţă. Luna trecută, MFP negociase un randament de 6,28% pentru scadenţa din ianuarie 2016.
Emisiunea de obligaţiuni de tip benchmark pe 4 ani a fost redeschisă azi pentru a treia oară.
Până acum, în luna iulie, Trezoreria a derulat două licitaţii, strângând din piaţă 986 milioane lei, adică 82% din ce avea programat (1,2 miliarde lei cumulat).
Licitaţia de azi este penultima din luna iulie, când MFP şi-a propus să atragă din piaţă 2,25 miliarde lei, prin intermediul a patru licitaţii, una pe termen scurt (1 an) şi trei pe termen lung (două pe 2 ani şi una pe 4 ani).

De la începutul anului, Finanţele au vândut pe piaţa interbancară titluri de stat în valoare de 35,7 miliarde lei (7,9 miliarde euro). Pentru acest an, guvernul ţinteşte un deficit bugetar de 2,2% din PIB, pe cash (RAS-standarde locale de contabilitate) şi de 3% din PIB pe ESA 95 (standarde europene de contabilitate, care spre deosebire de cele locale includ şi angajamentele, nu doar plăţile efectuate).