”Miami Bici” rupe recordurile! A ajuns cea mai populară comedie din ultimii 26 de ani

”Miami Bici”, comedia românească în care joacă Codrin Maticiuc, a bătut toate recordurile. Filmul a ajuns să fie cel mai popular din ultimii 26 de ani.

Despre ce este filmul

“Miami Bici” urmărește călătoria peste ocean, plină de peripeții, a lui Piciu și Bilă. Ei pleacă în mijlocul iernii, cu gândul că se vor îmbogăți rapid. Însă, odată ajunși în Statele Unite, intră într-o situație complicată din cauza lui Mișu, un român stabilit în Florida, care deține afaceri suspecte.

Rolurile principale sunt interpretate de Matei Dima, zis și Bromania, actor și regizor român și de Codin Maticiuc, care și-a pus amprenta și pe scenariul și producția filmului.

Pelicula regizată de Jesus del Cerro, care a avut premiera în cinematografele din toată țara pe 21 februarie, a fost vizionată deja de peste 153.000 de spectatori.

Ce spune Codrin Maticiuc despre peliculă

„Acum doi ani de zile am pus pixul jos și eram în Miami. Am investit de la energie, lacrimi, sânge, sudoare, bani foarte mulți pentru un film independent. E copilul meu, vă dați seama. L-am gândit de la început. A fost de la un fir de idee în capul meu.”, a declarat acesta.

Matei Dima, colegul de platou al lui Maticiuc

„Oamenii s-au regăsit, nu neapărat în noi, dar știu oameni ca noi. Au mai văzut oameni ca noi, poate în cartier, poate la muncă și de aia au simțit că e mult mai real acest film. Persoaneje sunt foarte reale. Sunt niște simboluri, sunt niște metafore ale românului care se zbate să facă ceva în viață. Pleacă de acasă, își lasă iubita, ca să facă bani, trimite acasă.”, a notat Matei Dima.