Săptămâna aceasta intră în vigoare Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, bine-cunoscută ca „mica reformă”. Modificările substanțiale aduse codurilor de procedură civilă și penală, noutățile pe care le aduce, faptul că vorbim de cea mai semnificativă modificare din ultima vreme, și, foarte probabil, ultima cosmetizare importantă a batrânelor coduri de procedură înaintea preconizatei intrări în vigoare, în 2011, a noilor coduri de procedură, toate acestea sunt argumente solide care fac lesne de înțeles importanța acestei legi și, deopotrivă, înțeresul cu care este privită și așteptată de întreaga societate, de la profesioniști până la justițiabili, de la politicieni până la mass-media.
Există mai multe unghiuri din care este privită mica reformă, iar premisele analizei, obiectul și concluziile sunt diferite pentru fiecare din aceste perspective. Pe de o parte, este vorba de Comisia Europeană (mai exact, Mecanismul de Verificare și Cooperare), pe de altă parte, factorii decizionali, incluzând politicul și, lărgind sfera de cuprindere, însăși societatea civilă. În fine, cea de pe urmă, dar în nici un caz ultima, ci, dimpotrivă, cea mai importantă perspectivă este cea a justițiabilului X sau Y, care are pe rol un proces civil sau penal, ce urmează a fi soluționat de Judecătoria Marghita, Tribunalul București sau Curtea de Apel Suceava, și care dorește să înțeleagă în ce fel de îmbunătățește, în mod concret, mecanismul de realizare a justiției și cum se va reflecta acest aspect în speță care îl privește. Să le analizăm pe rând.
Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), creat odată cu integrarea României în Uniunea Europeană, are ca obiectiv contribuirea la instituirea unui sistem judiciar şi administrativ imparţial, independent şi eficace, dotat cu mijloace suficiente, între altele, de combatere a corupţiei. Evaluarea efectuată de Comisia Europeană se materializează în rapoartele anuale, care cuprind atât evaluări, cât și recomandări obiective în ceea ce privește acțiunile necesare. Raportul de țară privind stadiul reformei în justiție din 20 iulie 2010 notează, la capitolul progreselor înregistrate, inițierea de către Guvern a unei „mici reforme a justiției”, care urma să fie lansată în dezbatere parlamentară. Alte comentarii sunt inutile, fiind evident ca, din perspectivă MCV, mica reformă și implementarea ei reprezintă o mare bilă albă, un plus care în mod cert se va reflecta și în raportul de țară pe 2011.
Întrebarea firească este dacă și de ce ar trebui să ne bucure (evident, nu mă refer la Guvern, sau instituții direct implicate în acest mecanism) bifarea unui succes în cadrul MCV sau, mai tranșant, este sau nu un real pas înainte al justiției române. De altfel, pozițiile specialiștilor și chibiților față de rolul și utilitatea MCV (dincolo de ceea ce este incontestabil, anume că monitorizarea pe justiție nu se va ridica decât atunci când concluziile acestui mecanism vor impune această măsură) sunt extrem de variate, mergând de la discursul patriotard (cine sunt ei să ne spună cum să organizăm lucrurile la noi în țară) până la o hiperbolizare habotnică (viziune în care problemele și soluțiile justiției sunt exclusiv cele aflate pe agendă/propuse de Comisia Europeană). Ca de obicei, adevărul e la mijloc, în sensul că analiza cuprinsă în Raportul de țară este una admirabil de exactă având în vedere faptul că este realizată de niște specialiști din afara sistemului, însă asta nu înseamnă, în nici un caz, că nu există și alte probleme, sau soluții, în afara recomandărilor. În fine, sugestiv pentru diferența de optică dintre Comisia Europeană și justițiabilul care are o problemă concretă, ce nu poate fi rezolvată corespunzător azi sau mâine, este faptul că, pe bună-dreptate, Comisia consideră un progres adoptarea noului cod civil, care ar putea să intre în vigoare în 2011; în același timp, o astfel de chestiune nu reprezintă și nu oferă nimic nou cu privire la acea problemă, acută, actuală și concretă cu care se confruntă practicienii și justițiabilii.
În ceea ce privește mica reformă, privită global, este dincolo de orice îndoială că ea reprezintă o măsură de modernizare a unor proceduri învechite, greoaie și inflexibile. Scopul urmărit, accelerarea judecăților, este cât se poate de binevenit, în condițiile în care durata de soluționare a cauzelor este unul din cele mai mari păcate ale justiției noastre. Dincolo de instituții juridice discutabile și imperfecțiuni tehnice ale noii legi, ea reprezintă, în mod cert un plus. Este cert că mica reformă creează premise pentru a fi mai bine (ceea ce exclude posibilitatea de a fi mai rău), și asta ar trebui să bucure pe toată lumea.
Trecând într-un alt plan, trebuie subliniat că proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților cu 279 de voturi pentru, 3 împotrivă și 4 abțineri. Într-un an în care activitatea parlamentară este grav afectată de lupta politică, mica reformă reprezintă unul dintre puținele cazuri în care miza și necesitatea (e vorba de presiunea aceluiași MCV, care, printre altele, a sancționat lipsa voinței politice și piedicile pe care politicul le-a pus în calea reformei în justiție) au condus la o cvasi-unanimitate în cadrul unui esichier parlamentar român mai fierbinte ca niciodată.
Premisele sus-menționate au făcut ca mica reformă să fie, dincolo de un progres real în cadrul MCV, o vedetă și un succes de presă. Pasul dintre ceea ce își propune actul normativ și ceea ce se va putea realiza practic s-a dovedit a fi ușor de trecut, și astfel opinia publică a ajuns să se bucure de minunile pe care le va face o lege, modificând radical modul de funcționare, eficiența și rezultatele unui sistem hulit și deloc simpatizat, potrivit unor largi curente de opinie. Așa să fie oare? Începând din 25 noiembrie, vom asista la o reducere a gradului de încărcare a instanțelor, la o reducere substanțială a duratei de soluționare a cauzelor, la o schimbare radicală și binevenită? Ei bine, nu. Lucrurile nu stau deloc așa.
Este cert că măsuri precum posibilitatea de comunicare directă a actelor de procedură între părți, citarea prin mail, suprimarea unor căi de atac (recursul în cazul anumitor plângeri contravenționale), și enumerarea măsurilor pozitive poate continua, va conduce, treptat, la o scădere a numărului de cauze aflate pe rolul instanțelor. Impactul nu va fi unul esențial, dar va fi un progres, va fi mai bine.
Pe de altă parte, este inutil și ineficace termenul de 7 zile, lipsit de orice sancțiune, pentru soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite. Și sub imperiul micii reforme, Judecătoriile din București vor continua să soluționeze, în 2 sau 3 luni cererile de încuviințare a executării silite. Primul termen pentru soluționarea unei cereri nou introduse la Tribunalul București va fi fixat tot în iunie 2011, sau chiar în noiembrie 2011 la anumite secții. Și după ce primul termen este de 1 an, chiar nu mai contează că al doilea termen poate fi scurt, întrucât părțile o să comunice direct și mail actele de procedură; răul iremediabil va fi fost deja produs. Iar când un judecător va voi să soluționeze cu maxim de celeritate o pricină, va constata că, în continuare, nu poate acorda termene din zi în zi, pentru că nu sunt săli de judecată disponibile.
Cât timp CSM va continua să aplice Programul pilot privind stabilirea volumului optim de activitate a instanțelor, nicio lege nu poate schimba actuala stare de lucruri. Poziția exprimată de actualul CSM (curând își vor începe mandatul membrii nou aleși), consonante cu opiniile judecătorilor, la care se adaugă celelalte probleme ale justiției (personal insuficient, etc) sunt explicațiile pentru care nu avem cum să asistăm, mâine sau poimâine, la o schimbare spectaculoasă.
Așadar, mica reformă va produce o și mai mică accelerare a judecăților. Însă, avem încă un semnal, că pe termen mediu și lung, va fi mai bine. Ca practician, înțeleg acest lucru, ceea ce mă și hrănește cu rabdarea necesară. Din păcate, această logică nu poate mulțumi și justițiabilul care, după 7 sau 11 ani de judecată, va obține într-un final o decizie irevocabilă; și nici nu îl va opri să apeleze la CEDO, pentru a obține o nouă sancționare a statului român…
Cosmin Vasile, partener Zamfirescu Racoti Predoiu