Starul pop Michael Jackson a murit în această noapte după ce a fost spitalizat la Los Angeles, în urma unui stop cardiac, informează presa internaţională.

Celebrul cântăreţ, care a devenit faimos încă de când era copil şi a încântat generaţii întregi cu muzica sa exuberantă şi mişcările sale de dans, a murit după ce a făcut un stop cardiac, fiind apoi transportat la un spital din Los Angeles, informează agenţiile de presă, citând Los Angeles Times. Jackson avea 50 de ani.

„Starul pop Michael Jackson a fost declarat mort de către doctori în această după-amiază, după ce a ajuns la spital în comă profundă”, au declarat surse pentru ziarul californian.

Potrivit site-ului TMZ, Jackson suferise un stop cardiacîn casa sa din Holmby Hills, Los Angeles, în urma căruia a fost dus cu ambulanţa la Centrul Medical UCLA din Los Angeles. Însă cântăreţul nu şi-a recăpătat pulsul, în ciuda eforturilor medicilor.

Avea programat un turneu

Faimosul artist avea trei copii: Michael Joseph Jackson Jr., Paris Michael Katherine Jackson şi Prince Michael Jackson II.

Jackson avea programat un turneu care cuprindea 50 de concerte ce urmau să fie susţinute la O2 Arena din Londra, începând cu 12 iulie anul acesta şi până în martie anul viitor. Toate biletele pentru show-urile sale se epuizaseră în doar câteva ore după punerea acestora în vânzare.

Unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile

0-32416-capital998.jpgMichael Jackson este unul dintre artiştii cu cele mai mari vânzări de discuri din toate timpurile. El şi-a început cariera muzicală împreună cu fraţii săi, în trupa Jackson 5, promovată de celebra casă de discuri Motown, după care s-a lansat într-o strălucită carieră solo.

Aceasta a fost însă afectată, după 1990, de scandaluri şi dezvăluiri despre stilul său de viaţă excentric. Jackson a fost anchetat şi achitat de un tribunal american, după ce a fost acuzat de pedofilie, în 2005.

Presa internaţională a declarat în repetate ocazii că Jackson s-a confruntat cu probleme financiare în ultimii ani, după ce starul muzicii pop a fost pe punctul de a-şi vinde celebra fermă Neverland la licitaţie, în mai 2008. Câteva luni mai târziu, în noiembrie, el a predat titlul de proprietate asupra fermei Neverland unei companii înfiinţate de el însuşi şi de firma care deţine o ipotecă de 24 de milioane de dolari asupra reşedinţei.

Cel mai de succes showman

Albumul său „Thriller” a câştigat opt premii Grammy, fiind cel mai bine vândut album din toate timpurile. Şapte dintre aceste premii au fost obţinute pentru melodia care dă titlul albumului. Jackson nu a mai lansat nicio piesă nouă din 2001.

Unul dintre puţinii artişti care a fost introdus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, Michael Jackson a intrat şi în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai de succes showman al tuturor timpurilor, cu 13 premii Grammy la activ, 13 single-uri pe clasate locul întâi în topuri şi vânzări de peste 750 de milioane de albume în întreaga lume.

Biografie

0-32424-001.jpgMichael Joseph Jackson s-a născut pe 29 august 1958, în Gary, Indiana, fiind al şaptelea din cei nouă copii ai familiei. Cei cinci băieţi Jackson – Jackie, Tito, Jermaine, Marlon şi Michael – au susţinut primul lor concert, sub titulatura The Jackson Five, când Michael avea doar 11 ani. Trupa a fost promovată de celebra casă de discuri Motown şi s-a bucurat de succes internaţional. După acest moment, Michael s-a lansat într-o strălucită carieră solo.

El a debutat pe cont propriu în 1972, iar zece ani mai târziu a lansat albumul „Thriller”, care a devenit un hit de proporţii. Albumul s-a vândut în 21 de milioane de exemplare doar în SUA şi în peste 27 de milioane de copii în întreaga lume.

La începutul anilor ’80, Jackson s-a impus ca o figură dominantă în muzica pop, devenind primul showman afro-american intens promovat de MTV. Popularitatea videoclipurilor sale, precum „Thriller”, „Beat It” şi „Billie Jean”, au ajutat la impunerea pe piaţă a postului de televiziune, încă nou la acea vreme. Atât în clipuri, cât şi pe scenă, Jackson a făcut celebre o serie de tehnici de dans elaborate, precum faimosul „moonwalk”.

Albumul „Bad”, apărut în 1987, s-a vândut aproape la fel de bine ca şi precedentul. Fiecare nou album semnat de Jackson, fiecare nouă apariţie a sa reprezenta un eveniment. Oamenii îi copiau coafura cârlionţată, precum şi vestimentaţia extravagantă. Veterani din showbiz precum Fred Astaire îl lăudau. Jackson poza pentru fotografi alături de Ronald şi Nancy Reagan la Casa Albă. Paul McCartney făcea duete cu el, precum „The Girl Is Mine” şi „Say Say Say”. Jackson a devenit imaginea Pepsi, iar când părul său a luat foc în timpul filmării unei reclame, acest fapt făcea titlurile tuturor ziarelor.

0-32427-001.jpgDupă o lungă perioadă de absenţă, starul american organizase o serie de concerte, considerată a fi ultima. Turneul ar fi trebuit să înceapă pe 12 iulie şi urma să se desfăşoare la Londra.

ContactMusic, site-ul lansat pentru cei care voiau să cumpere bilete la concertele lui Michael Jackson a avut in medie 14.000 de accesari pe minut. Mai mult, în trei zile, pe site se înregistraseră 1 milion de oameni.

Proprietatea de la Neverland, un episod obscur

Cu o suprafaţă de mai mult de un hectar, proprietatea din Neverland, statul California, a fost cumpărată de Jackson în 1988. Casa de pe această proprietate avea o suprafaţă de 1.300 de metri pătraţi şi era construită îm stilul Tudor şi decorată cu modele medievale şi statui din marmură.

În 2007, mult după procesul în care a fost implicat starul american, viitorul proprietăţii a devenit neclar, cu atât mai mult cu cât se aflase că Jackson a oferit-o drept garanţie pentru un împrumut de 23 de milioane de dolari.

În 2009 s-a mutat în cartierul Holmby din Los Angeles, iar locuinţa unde locuia în momentul atacului de cord era închiriată cu 100.000 de dolari pe lună. 

Datorii enorme, rămase în urmă

Deşi a avut o carieră uimitoare, Michael Jackson a lăsat în urmă o datorie de câteva sute de milioane de dolari.

Conform unor surse citate de Wall Street Journal, starul american acumulase o datorie de 500 de milioane de dolari. Oricum, valoarea drepturilor sale de autor şi partea pe care o avea în portofoliul Beatles este estimată la 1 miliard de dolari.

Michael era cunoscut pentru că dădea foarte mulţi bani pe jocuri şi în achiziţia de antichităţi. 

Pierderi şi în urma concertelor care urmau să fie susţinute

În 2005, în timpul procesului, contabilul său îl tot atenţiona pe Jackson că a dat cu 20 sau chiar 30 de milioane de dolari mai mult decât câştiga.

0-32432-001.jpgPentru a evita „falimentul”, Michael a negociat o refinanţare a împrumuturilor sale în anul 2006. În noiembrie anul trecut, a cedat titlul de proprietar pe care îl deţinea pentru Neverland, unei societăţi create de el şi unui grup de investiţii imobiliare din Los Angeles, Colony Capital LLC.

Se pare că în momentul de faţă, domeniul este scos la vânzare, iar preţul său este aşteptat să crească în urma dispariţiei vedetei. Conform directorului fondului de investiţii, Tom Barrack, domeniul ar putea fi vândut cu 80 de milioane de dolari.

În ceea ce priveşte concertele care urmau să fie susţinute, AEG Live, societatea care a organizat evenimentul, ar putea pierde 40 de milioane de dolari.

Pierderile AEG Live, în funcţie de cauza morţii

Rezultatele financiare ale AEG Live depind acum de cauza decesului. În cazul în care se constată că Michael Jackson a murit în urma unei boli preexistente,  producătorul turneului ar putea suporta toate cheltuielile, inclusiv rambursarea celor 750.000 de bilete care au fost vândute deja.

Dacă vedeta americană a semnat un contract care prevede că va da înapoi avansul primit în cazul în care concertele nu vor mai avea loc, societatea va putea cere în instanţă aceste sumele pierdute.


Michael Jackson în cifre

750 de milioane de albume vândute în întreaga lume

contract de 65 de milioane de dolari semnat cu Sony în 1991

domeniul Neverland achiziţionat cu suma de 14,6 millioane de dolari

13 premii Grammy

21 de milioane de exemplare dintr-un album vândute în Statele Unite şi 27 de milioane vândute în restul lumii

datorii de 500 de milioane de dolari

drepturi de autor de 1 miliard de dolari

(ştire actualizată la 12:05)

DETALII:

Citeşte şi Moartea lui Michael Jackson a îngreunat funcţionarea site-urilor
Citeşte şi Moartea lui Michael Jackson creşte vânzările Sony

SURSE: Mediafax, presa internaţională