Michelin: Piaţa de anvelope îşi continuă trendul ascendent

Piaţa de anvelope pentru camioane a crescut cu aproximativ 32%, iar piaţa anvelopelor pentru turisme, camionete şi 4x4, a crescut cu aproximativ 18 %, în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, conform companiei Michelin.

Piaţa de anvelope pentru camioane a ajuns, în primele şase luni ale acestui an, la aproximativ 175.000 unităţi, această creştere având la bază revigorarea activităţilor de transport de mărfuri din acest an.

Piata anvelopelor pentru turisme, camionete şi 4×4, a crescut cu aproximativ 18 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, ajungând la aproximativ 1.600.000 unităţi. În România, comparativ cu alte ţări din regiune, ponderea anvelopelor premium din total anvelope a crescut considerabil, acest segment reprezentând în momentul de faţă aproape jumătate din totalul pieţei.

România urmează evoluţia pieţei de anvelope din zona ROBA – România şi Balcani (Albania, Bulgaria, Croaţia, Federaţia Bosniei şi Herţegovinei, Macedonia, Muntenegru şi Serbia)  reprezentând aproape jumătate din această piaţă. Toate pieţele din zona ROBA au fost puternic impactate de criza economică, iar din 2010 au inceput să se simta primele semne de revenire ale pieţei.

În zona ROBA, piaţa de anvelope pentru camioane a crescut în semestrul întâi al anului 2011 cu aproximativ 25 % ajungând la aproximativ 360.000 unităţi, iar piata de anvelope pentru turisme, camionete şi 4×4 a crescut  cu aproximativ 14 %, ajungând la peste 4 milioane de unităţi,” a declarat Alina Ghica, Director de Marketing Michelin România şi Balcani.