Fosta prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, a vorbit despre interviul pe care l-au acordat prințul Harry și Meghan Markle cunoscutei jurnalistei Oprah Winfrey. Aceasta a clasificat ca sfâșietoare declarațiile soției prințului Harry.
Michelle Obama, despre interviul lui Megham Markle: Este sfâșietor
Michelle Obama a declarat pentru postul NBC că amintirile lui Meghan, soţia prinţului Harry, despre o remarcă făcută de un membru al familiei regale britanice cu privire la culoarea pielii pe care urma să o aibă primul lor copil, Archie, sunt „sfâşietoare”, şi şi-a exprimat speranţa că experienţele prin care a trecut Meghan vor reprezenta o lecţie pentru întreaga lume, relatează marţi Reuters.
În interviul acordat jurnalistei Oprah Winfrey, fosta actriţă americană, în vârstă de 39 de ani, şi soţul ei, în vârstă de 36 de ani, care ocupă locul al şaselea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, au vorbit despre o presiune mediatică insuportabilă, rasism şi absenţa sprijinului din partea familiei regale pentru a îşi justifica decizia de a renunţa la statutul lor de membri activi ai casei regale britanice.
”Cred ca a fost sfâşietor să audă asta”
Întrebată despre dezvăluirea făcută de Meghan în legătură cu remarca unui membru al familiei regale, despre „cât de închisă ar putea să fie pielea (fiului ei Archie) după ce se va naşte”, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, a declarat pentru NBC News: „Cred ca a fost sfâşietor să audă asta, a simţit ca şi cum ar fi fost în propria ei familie şi propria sa familie gândea diferit despre ea”.
„Aşa cum am mai spus, rasa nu este un concept nou în această lume pentru oamenii de culoare, aşa că nu a fost chiar o surpriză să ascult ce a simţit şi să îi aud sentimentele exprimate”, a mai spus Michelle Obama.
„Cred că lucrul la care sper, şi lucrul pe care îl cred, este importanţa familiei. Mă rog pentru iertare şi vindecare pentru ei, astfel încât să poată folosi acest lucru ca un moment din care să avem cu toţii ceva de învăţat”, a mai spus ea.
Familia britanică nu este rasistă
Regina Elisabeta a II-a a reacţionat marţea trecută spunând că este „întristată să afle cât de dificili au fost aceşti ultimi ani pentru Harry şi Meghan”.
Totodată, suverana a declarat că ia „foarte în serios” acuzaţiile de rasism lansate de Meghan, o americancă metisă, şi prinţul Harry. Majestatea Sa s-a angajat să le analizeze „în privat”, subliniind totodată că „unele amintiri pot fi diferite”.
Prinţul William, fratele mai mare al lui Harry, a negat că familia regală britanică ar fi rasistă.