Echipele de hochei Telekom şi Allianz-Ţiriac, susţinute de Fundaţia Ţiriac cu sprijinul sponsorilor Telekom şi Allianz-Ţiriac, au revenit în ţară cu performanţe notabile şi lecţii noi învăţate din turneul amical desfăşurat în Italia în perioada 27 august – 6 septembrie.
Timp de 11 zile, jucatorii delegaţiei Fundaţiei Ţiriac au susţinut în total 23 de meciuri, adăugând în palmaresul lor sportiv 18 victorii. Hocheiştii noştri au suferit şi 5 înfrângeri, pe care le-au abordat ca lecţii prin intermediul cărora au învăţat lucruri noi ce îi vor ajuta în viitoarele competiţii.
Echipa de hochei Telekom, încadrată la categoria de vârstă U8, a reuşit să obţină 9 victorii. Cu toate acestea, jucatorii au încheiat două meciuri soldate cu înfrângeri. Echipa de hochei Allianz-Ţiriac a jucat la categoria de vârstă U10 şi a înregistrat 9 meciuri câştigate, iar alte 3 pierdute.
„Sunt mândru de reuşitele pe care le-au obtinut jucătorii celor două echipe de hochei. Aceste victorii sunt rezultatele antrenamentelor intensive pe care le au copiii la Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena. Au fost 11 zile pline de activităţi, în care jucătorii au disputat peste 20 de meciuri pe gheaţă, iar în tot acest timp au reuşit să înveţe noi tehnici de joc, să facă schimb de experienţă cu alţi sportivi de vârsta lor şi să lege prietenii. Copiii joacă hochei de doi ani în echipele Fundaţiei Ţiriac, timp în care s-au dezvoltat ca sportivi şi sunt sigur că unii dintre ei vor ajunge să facă parte din echipa naţională de hochei a României”, a declarat Eduard Pană, Director Sportiv al Fundaţiei Ţiriac.
Meciurile din cadrul turneului s-au desfasurat în următoarele localităţi din Italia: Cortina d’Ampezzo, Laces, Baselga di Piné, Appiano, Egna şi Val di Fassa. Cele două echipe se antrenează gratuit, de 5 ori pe săptămână, la Patinoarul Ţiriac-Telekom Arena, având la dispoziţie echipamente omologate şi adaptate nevoilor specifice vârstelor copiilor.