La sfarsitul anului trecut, plasamentele in valuta erau apreciate drept cea mai sigura varianta de conservare a micilor economii personale. Evolutia cursului de schimb leu-dolar in perioada 1 ianuarie – 9 iunie 1999 a confirmat aceasta anticipatie: la inceputul anului, dolarul putea fi cumparat, de la casele de schimb valutar, cu 11.300-11.400 lei, iar la mijlocul saptamanii trecute moneda americana putea fi vanduta cu 15.500-15.700 lei, deci cu un castig de circa 37%.
Nu a fost cel mai mare randament dat de instrumentele uzuale de plasament (depozite la termen si certificate de depozit bancare, obligatiuni de stat in lei si in valuta, titluri de participare ale fondurilor deschise de investitii, actiuni cotate, valute). Majoritatea fondurilor au inregistrat, in perioada mentionata, cresteri ale titlurilor de participare de peste 40%. Cea mai buna performanta (78%) a obtinut-o FNI, un fond care se incadreaza insa in categoria de risc mediu. Fondurile care au in portofoliu preponderent active ale pietei monetare, deci care prezinta un grad de risc scazut, au avut cresteri ale titlurilor ceva mai mici, insa peste rata de depreciere a leului.
Randamentul oferit de depozitele bancare la termen pe trei si sase luni (28-30% net in intervalul 1 ianuarie – 9 iunie) a fost depasit atat de cresterea cursului valutar, cat si de evolutia valorii unitatilor de participare la fonduri deschise de investitii. De asemenea, certificatele de depozit lansate de banci au fost mai rentabile decat depozitele la termen, mai ales dupa ce si-au aliniat dobanda la nivelul celei oferite de titlurile de stat in lei destinate populatiei.
Teoretic, cele mai mari castiguri se puteau obtine de pe piata de capital; preturile unor actiuni au avut, la un moment dat, cresteri de 2.000%, insa acestea au fost rezultatul unor manevre speculative greu, daca nu imposibil de anticipat.
Pentru urmatoarele 12 luni, specialistii recomanda investitorilor care isi asuma numai un risc minim si care dispun de sume modice (20-50 milioane lei) plasamentele in titluri ale fondurilor si in obligatiuni in valuta cu garantia statului.
Viorica Baciu: „Recomand titlurile de participare emise de fonduri
„Sumele de 20 – 50 milioane lei, relativ nesemnificative in valuta (respectiv cuprinse intre 1.000 si 3.000 USD), exclud din tipul plasamentelor posibile pe cel al unei investitii imobiliare din categoria constructiilor, pretul unui apartament modest fiind de cel putin 10.000 USD. Terenurile vizate de investitori pe termen mediu si lung (cele situate in zonele limitrofe oraselor) sunt evaluate intre un minim de 2-3 USD si un maxim de 15-20 USD/mp si pot avea suprafete cuprinse intre 100 si 800 mp (pentru sumele enuntate), considerate in general insuficiente pentru scopuri comerciale si mai ales speculative pe termen scurt.
Depozitele bancare au dobanzi nenegociabile pentru sumele aflate in discutie si, la o medie a dobanzilor de 55-65% pe an, sunt putin atractive. Dobanzi mai mari ofera numai bancile aflate in mare criza de lichiditate, deci cu probleme, si asa-zisele „banci populare, in conditii de risc foarte ridicat.
Nu as recomanda achizitiile de actiuni pentru urmatoarele sase luni, decat intr-o proportie mica, de 15% din sumele discutate, si doar pentru investitorii pentru care bursa actiunilor a reprezentat o preocupare permanenta, care au inregistrat castiguri din tranzactiile cu actiuni de-a lungul timpului si care nu doresc pierderea exercitiului de tranzactionare.
Pentru toate categoriile de investitori care isi asuma un risc minim, dar in acelasi timp urmaresc un randament cat mai mare, as recomanda ca optima varianta de plasament achizitia de titluri de participare la fondurile deschise de investitii, din mai multe considerente.
Fondurile, in general, ofera fiecarui investitor un grad mult mai mare de diversificare a portofoliului decat isi poate permite un investitor individual ce dispune de 20-50 milioane lei si nu dispune de timp, abilitate sau capital suficient pentru a-si deschide propria afacere.
Cresterea unitatii de fond pentru cea mai mare parte a fondurilor mutuale, cuprinsa intre 40% si 65% de la inceputul anului si pana in prezent, depaseste rata inflatiei (circa 23%) pentru aceeasi perioada si este semnificativ mai mare decat oferta bancilor comerciale.
Din categoria fondurilor deschise de investitii pot fi selectate fondurile ale caror active au o structura preponderent monetara. Ultimul criteriu de alegere a unui fond, din cele aflate in functiune, este cel al riscului, fiind de preferat un fond cu grad anuntat de risc scazut, chiar daca nu se situeaza in topul absolut de performanta. Pentru cei mai subtili investitori, fondurile mici, al caror activ este mai usor de gestionat si care, ca orice afacere, se afla in zona de crestere si de acumulare, va fi preferat unui fond aflat dupa perioada de maturitate, daca indeplineste si celelalte conditii de risc si structura a activelor.
Bineinteles, o alternativa de plasament a celei recomandate o constituie titlurile de stat, care au garantia de rascumparare asigurata de stat. Este interesant de urmarit, in perioada varfului de datorie externa, prima scadenta a emisiunii de titluri de stat si capacitatea de rascumparare asumata.
Pe ultimul loc al plasamentelor potentiale ar fi de considerat acumularile in valuta sau depozitele in valuta la bancile comerciale.
Matei Paun: „Obligatiunile de stat in valuta constituie plasamentul optim
„Cea mai solida recomandare pe care as putea s-o fac pentru un investitor care isi asuma un risc minim este aceea de a plasa banii in obligatiunile in valuta emise de Ministerul Finantelor pe doi ani, cu dobanda de 10% pe an. Dincolo de faptul ca riscul unui astfel de plasament este practic zero (bonurile de tezaur sunt garantate de stat), se asigura o rentabilitate rezonabila. De asemenea, trebuie mentionat ca este eliminat pericolul devalorizarii sumei investite, ceea ce nu se poate afirma cu certitudine in cazul oricarei variante de plasament in lei.
Persoanele care nu au subscris direct in perioada de valabilitate a ofertei Ministerului Finantelor trebuie sa stie ca pot achizitiona aceste bonuri de tezaur de pe piata secundara, prin intermediul bancilor comerciale. Exista un singur „defect” al acestor titluri de stat: valoarea nominala ridicata – 10.000 dolari. Cei care nu dispun de aceasta suma pot cumpara insa certificate de depozit in valuta tot pe doi ani, emise de unele banci comerciale pe baza obligatiunilor de stat in valuta. Valoarea acestor certificate este mult mai mica, dar si dobanda este mai scazuta (circa 8% pe an, comparabila cu cea oferita la titlurile de stat emise in valuta pe trei luni si sase luni, destinate populatiei).
In ceea ce priveste fondurile deschise de investitii, arata bine, chiar foarte bine in ultima vreme, insa nu imi inspira foarte multa incredere, din cauza faptului ca fondurile cu cele mai bune rezultate au in portofoliu un procent ridicat de active necotate. In plus, plasamentele in titluri de participare ale fondurilor sunt expuse riscului de devalorizare ca oricare alt plasament in lei.
Despre piata de capital nu pot da alta recomandare decat: evitati-o! Investitiile in actiuni cotate la Bursa sau pe RASDAQ prezinta un grad de risc foarte ridicat. Se poate castiga din speculatii cu actiuni, insa acestea sunt doar la indemana celor bine familiarizati cu pietele secundare. Atat timp cat investitorii straini se mentin la distanta de pietele romanesti de actiuni, o crestere a preturilor actiunilor care sa reziste in timp si sa asigure profit investitorilor este extrem de improbabila.
De asemenea, nu pot recomanda plasamentele bancare in lei. Sistemul bancar este subred si, de aceea, orice depunere de bani intr-o banca romaneasca este deosebit de riscanta. O situatie aparte o prezinta Banca Romana de Dezvoltare si Banc Post (banci preluate de firme straine puternice), care au un grad mult mai mare de siguranta, insa ofera – ca de altfel majoritatea bancilor – dobanzi mici. Mici in comparatie nu atat cu rata inflatiei (pe care nu o consider pragul de referinta pentru evaluarea rentabilitatii unui plasament), ci cu rata de depreciere a leului fata de dolar.r
Pentru o investitie imobiliara, sume cuprinse intre 20 si 50 milioane lei sunt insuficiente. O afacere foarte buna, care insa necesita o suma mult mai mare, ar fi preluarea unei vile aflate intr-o stare proasta pentru reparare si vanzare cu profit. r
