Pentru cei mai mulţi dintre români, micii sunt o plăcere – nu sunt puţini cei care, (mai ales) de 1 mai, ies la iarbă verde, iar pe grătarele incinse domnesc mititeii. Strict business, micii sunt motorul unei pieţe care se învârte anual în jurul valorii de 50 de milioane de euro.
Datele statistice arată că în România se produc și se consumă anual aproximativ 22.000 de tone de mici, însă piața neagră reprezintă circa 70-80%. Reţeta clasică are la bază un amestec de carne tocată cu usturoi şi sare. Iar românii sunt singurii care adaugă în pasta de mici bicarbonat de sodiu.
Anul trecut, pe vremea aceasta, Uniunea Europeană anunţa că vrea să scoată bicarbonatul de sodiu din reţeta micilor, pentru a-i proteja pe consumatori. Ulterior, după ce Comitetul SCFCAH a dat o derogare României privind folosirea bicarbonatului de sodium, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a anunţat că micii vor putea fi produşi, în continuare, după reţeta tradiţională şi vor fi putea fi exportaţi în UE.
„(…) atunci când există argumente, atunci când există o bună coordonare între industrie şi autorităţile responsabile la nivel naţional şi european, rezultatele sunt pozitive. Mă bucur că serviciile Comisiei Europene, în special Direcţia Generală pentru Sănătate coordonată de colegul meu Tonio Borg, au tratat cu atenţie o problemă atât de importantă pentru cei de acasă şi că, după întâlnirea de pe 20 februarie, s-au mobilizat într-un timp foarte scurt pentru a pune cererea României din nou pe agenda comitetului”, declara, la jumătatea lunii martie a acestui an, Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
Reuniunea de luni a SCFCAH a fost organizată la cererea mai multor state care au dorit diverse derogări pentru folosirea unor aditivi în prepararea unor produse tradiţionale.
România s-a numărat printre aceste state, pledând pentru folosirea bicarbonatului de sodiu şi a carminului în pasta de mici. Derogarea obţinută permite folosirea acestor doi aditivi doar pentru prepararea pastei de mici, dar va rămâne interzisă pentru alte produse.
Potrivit surselor citate, decizia SCFCAH permite României să exporte mici în Uniunea Europeană.