Comisia Europeană va autoriza joi, 20 februarie, în Comitetul pentru lanţul alimentar, prepararea mititeilor după reţeta tradiţionala românească, în condiţiile în care, conform noii liste a aditivilor alimentari intrată în vigoare de la 1 iunie 2013, era interzisă folosirea bicarbonatului de sodiu în reţeta de preparare a micilor.
Regulamentul UE nr. 1129/2011, intrat în vigoare la 1 iunie 2013, stabileşte, în cadrul Anexei II, aditivii alimentari autorizaţi la nivel european pentru categoria preparatelor din carne. Acest regulament afectează în mod direct produsul specific românesc 'mititei', întrucât printre aditivii care nu au mai fost autorizaţi se regăsesc şi unii folosiţi în mod tradiţional la prepararea pastei de mici.
România, prin intermediul Asociaţiei Române a Cărnii, a solicitat anul trecut CE ca produsul 'mititei' să fie inclus în categoria produselor tradiţionale care nu sunt supuse acestui regulament, alături de burger şi de cârnatul spaniol chorizo. În urma solicitărilor venite din partea României, dar şi a altor state membre, CE a fost de acord să revizuiască Regulamentul nr. 1129/2011, anunţându-şi disponibilitatea de a finaliza acest proces până la sfârşitul anului 2013.
'Mititeii româneşti vor intra în categoria produselor din carne acceptate cu derogări de la directiva europeană, pe 20 februarie fiind votul final pentru acceptarea solicitării depuse anul trecut', a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.
CE a acceptat de principiu încă de anul trecut solicitarea României privind utilizarea bicarbonatului de sodiu în prepararea mititeilor, însă autorizarea, acordul oficial, va veni pe 20 februarie.
'Acum se votează, dar răspunsul este dat şi îl ştim toţi de câteva săptămâni, votul fiind ultima procedură. A fost acceptat de când am depus, de mai bine de un an, doar că birocraţia europeană este precum birocraţia românească şi acum se dă răspunsul oficial. Am beneficiat de o derogare până acum şi pe 20 februarie intrăm în legalitate', a spus Sorin Minea.
În România se consumă anual aproximativ 10.000 de tone de mici însă cel mai probabil piaţa neagră se ridică la 70-80%, estimează Sorin Minea.
În 2012, piaţa locală a micilor s-a ridicat la aproape 22.000 tone, dintre care 72% a fost acoperit de vânzările din retailul modern. AGERPRES