Pentru a facilita acest lucru, ca parte a Instrumentului European de Microfinanţare Progress, un acord de împrumut în valoare de opt milioane de euro a fost semnat cu instituţia română de microfinanţare Patria Credit. El va permite acordarea de micro-împrumuturi cu o valoare maximă de 25.000 de euro unui număr de peste 2.000 de micro-întreprinderi din România.
Acesta este al cincilea acord şi cel mai mare de până acum din cadrul Instrumentului European de Microfinanţare Progress (Microfinanţarea Progress).
Microfinanţarea Progress dispune de un buget de 200 milioane de euro din partea Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii și are ca scop sprijinirea celor care au dificultăţi în obţinerea de credite, în special a micro-întreprinderilor sau persoanelor fizice autorizate.
Microfinanţarea Progress nu oferă finanţare în mod direct micro-întreprinderilor sau persoanelor fizice, ci prin intermediul instituţiilor ce acordă astfel de micro-finanţări, cum ar fi Patria Credit din România.
Micro-împrumuturi pentru micii întreprinzători și fermieri
18 mai 2011, 14:16
Ultima modificare în 18 mai 2011, 17:16
Mulţi dintre micii întreprinzători şi producători agricoli, în special din zonele rurale şi oraşele mici, întâmpină dificultăţi în obţinerea de credite din partea instituţiilor bancare.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Zece firme cu capital suedez aderă la platforma afacerilor durabile
- Managementul privat la stat, un deziderat complicat
- Autorități și firme românești, pe piața lobby-ului de la Bruxelles
- Farmec Cluj-Napoca a raportat venituri de 5,8 mil. euro în T1
- Blue Air își vinde biletele de avion în rate
- România, poartă de intrare pe piaţa est-europeană pentru investitorii spanioli
- Titan SA, profit de trei ori mai mare, în primul trimestru
- Cocor SA, creștere de 200% în primul trimestru din 2011
- Electrolux, furnizor oficial al Casei Regale a României
- Afaceri în creștere pentru Enel