Conform declaratiilor oficiale, singura piedica ce desparte potentialii beneficiari de microcreditele acordate de MMPS din Fondul de Solidaritate este lipsa unei itelegeri scrise itre minister si PNUD. Primul termen anuntat pentru declansarea programului de creditare, luna septembrie, este deja aproape depasit, directorul FNS, Daniel Zamfir avansind o noua data, i octombrie. Daca aceasta va fi respectata, amatorii de credite cu dobinda derizorie trebuie sa stie ca, pentru a intra i posesia unui
Conform declaratiilor oficiale, singura piedica ce desparte potentialii beneficiari de microcreditele acordate de MMPS din Fondul de Solidaritate este lipsa unei itelegeri scrise itre minister si PNUD. Primul termen anuntat pentru declansarea programului de creditare, luna septembrie, este deja aproape depasit, directorul FNS, Daniel Zamfir avansind o noua data, i octombrie. Daca aceasta va fi respectata, amatorii de credite cu dobinda derizorie trebuie sa stie ca, pentru a intra i posesia unui asemenea instrument de finantare, trebuie sa „icapa” itr-o grila, deloc pretentioasa. Asadar, pot depune cereri de creditare persoanele fizice care desfasoara activitati pe cont propriu, generatoare de venituri, sau care doresc sa desfasoare i viitor o astfel de activitate, pentru itretinerea materiala proprie sau a familiei, si care se afla i conditii de extrema dificultate. Destinatiile banilor primiti din FNS pot fi: achizitionarea de bunuri, servicii, lucrari, precum si pentru activitati de valorificare i scop lucrativ a dreptului de proprietate. Cheltuielile cu obtinerea autorizatiei pentru desfasurarea unei activitati independente sunt asigurate de MMPS, din fond.
Administratorii raspund cu capul
Microcreditele se vor derula, daca PNUD bate palma cu MMPS, prin aceasta organizatie. Cererile de creditare se depun la filialele PNUD din teritoriu care, dupa o prima evaluare, le transmit directiilor generale de munca si protectie sociala judetene la care sunt arondati solicitantii. Dreptul de veto asupra eligibilitatii cererilor de finantare il detin directorii generali adjuncti cu asistenta sociala din institutiile anterior mentionate. Daca solicitantul este admis, cererea sa, isotita de aviz, este trimisa PNUD sau oricarui alt ONG acreditat sa desfasoare microcreditarea.
in aceasta etapa are loc realizarea proiectului necesar obtinerii finantarii. De aici, cererile pleaca mai departe, la MMPS, unde primesc sau nu, girul Comisiei de avizare a microcreditelor. Aprobarile se itorc la administratorii de credite (PNUD etc.), care deruleaza itreaga operatiune de finantare. Acestia sunt obligati sa restituie MMPS integral sumele primite i vederea creditarii, indiferent de rata de recuperare a imprumuturilor. Rambursarea creditelor se face conform schemelor de microcreditare aprobate de minister, la zi cu graficele aferente. Toate sumele rambursate alimenteaza FNS.
Valoarea microcreditelor poate fi de pina la echivalentul i lei a 10.000 euro. Legislatia i vigoare prevede obligativitatea administratorului de credit de a debloca finantarile i cel mult cinci zile lucratoare de la primirea fondurilor de la MMPS. Beneficiarii imprumuturilor nu vor primi banii i mina, microcreditele fiind directionate catre furnizorii bunurilor si serviciilor ce fac obiectul creditelor. Debitorilor li se acorda o perioada de gratie de cel mult un an, urmind apoi ca, i termen de 36 de luni sa restituie banii. Rambursarea se face i rate lunare, corectate cu rata inflatiei.
Microcreditele se garanteaza cu bunurile, serviciile si lucrarile ce fac obiectul contractului de imprumut. Adimistratorii de credit pot cere garantii suplimentare, cu conditia ca valoarea lor sa nu o depaseasca pe cea a creditului.
Acestea sunt, pe scurt, informatiile referitoare la programul de microcreditare, asteptat cu sufletul la gura de majoritatea rominilor care, conform datelor statistice, se icadreaza cu usurinta i categoria cetatenilor i dificultate financiara. Data activarii programului ramine incerta, la fel ca si criteriile de departajare a cererilor depuse la directiile generale de munca si protectie sociala.
Circuitul dosarelor de creditare
· Persoanele fizice eligibile depun cererile de creditare la administratorii la care sunt arondate judetele i care domiciliaza.
· Administratorii evalueaza cererile, transmitindu-le apoi directiilor generale de munca si protectie sociala judetene, respectiv a Municipiului Bucuresti, i a caror raza tertoriala domiciliaza solicitantii.
· Directorii generali adjuncti ai directiilor anterior mentionate decid eligibilitatea cererilor de credit si le transmit, avizate, administratorilor.
· Administratorii analizeaza cererile si completeaza sau realizeaza dosarele de creditare.
· Lista cuprinzind proiectele de microcredite verificate, completate si avizate favorabil de administrator este transmisa Comisiei de avizare din MMPS.
· Proiectele si fondurile aferente se aproba prin ordin al ministrului, urmind ca administratorii sa iceapa derularea fondurilor.