Microîntreprinderile vor fi obligate să plătescă un impozit de 3% pe venituri

Plafonul veniturilor ce trebuie realizate de o companie pentru a fi considerată microîntreprindere ar putea scădea la 65.000 de euro de la 100.000 euro, iar firmele încadrate în această categorie vor fi obligate să plătească impozit pe venit în condiţiile în care, până în prezent, acestea puteau opta şi pentru plata impozitului pe profit.

Potrivit Codului Fiscal, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%.

Un proiect de Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal (Legea 571/2003) şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale prevede că limita veniturilor pentru care se intră în sistemul microîntreprinderilor coboară la 65.000 euro iar pentru anul 2013 sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie 2013 şi persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest sistem de impunere.

Potrivit proiectului de act normativ, persoanele juridice care au realizat venituri între 65.001 euro şi 100.000 euro şi care au optat pentru acest sistem de impunere potrivit reglementărilor legale în vigoare până la modificările aduse prin proiectul de ordonanţă păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013.

În acelaşi timp, persoanele juridice nou-înfiinţate sunt obligate să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal.

Potrivit reglementărilor în vigoare, o companie este încadrată în categoria microîntreprinderilor dacă are cel mult nouă salariaţi şi a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 100.000 euro.

"Având în vedere volatilitatea ridicată a bazei de impozitare pentru impozitul pe profit s-au impus o serie de măsuri care să asigure un sistem fiscal echitabil şi corect pentru toţi contribuabilii plătitori atât de impozit pe profit cât şi pentru microîntreprinderi.
În acest sens, s-a urmărit înlocuirea bazei impozabile volatile cu o bază impozabilă certă pentru toţi agenţii economici şi totodată descurajarea comportamentului de tip free rider prin care o parte a contribuabililor au urmărit obţinerea de beneficii fără a achita preţul acestora. Modificarea condiţiilor de aplicare a sistemului pe venitul microîntreprinderilor urmăreşte aducerea în rândul contribuabililor plătitori şi al acelora care înregistrează pierderi concomitent cu derularea unor cifre de afaceri importante", scrie în nota de fundamentare a proiectului menţionat.
Sursa: Agerpres