După ce Steve Ballmer a anunţat în luna august că se va retrage în următoarele 12 luni, a fost creat un comitet format din patru persoane, printre care se numără şi co-fondatorul Bill Gates, pentru numirea noului CEO. Acesta este condus de John Thompson, Microsoft lead independent director.
“Am identificat peste 100 de posibili candidaţi, am discutat cu mai mulţi dintre aceştia, iar într-un final am ales 20 de persoane. Suntem aproape de final, iar noul CEO Microsoft va fi numit la începutul anului viitor”, a scris Thompson pe blogul companiei.
Se pare că comitetul nu s-a uitat numai la oameni din IT, de vreme ce s-a vehiculat şi numele CEO-ului Ford, Alan Mulally. Săptămâna trecută, Bloomberg intrase în posesia informaţiei că Steve Mollenkopf, director de operaţiuni la Qualcomm ar putea fi noul CEO Microsoft, însă la scurt timp compania a anunţat promovarea acestuia în funcţia de director executiv. Nu este exclus ca viitorul CEO Microsoft să fie numit chiar din interiorul companiei.