Grupul informatic Microsoft a oferit o recompensă totală de aproximativ 250.000 de dolari cercetătorilor în informatică pentru care a fost organizat un concurs destinat să distingă cele mai bune metode de a dejuca atacuri împotriva sistemelor informatice, informează AFP.
Acest concurs, organizat cu ocazia conferinţei specialiştilor în securitate informatică, Black Hat, de la Las Vegas (Nevada, vestul SUA), a acordat un premiu unui doctorand în informatică, Vasilis Pappas. Acesta a primit 200.000 de dolari pentru ideile sale ce vizează dejucarea celor mai cunoscute tehnici de piratare din prezent, a explicat directorul pentru activităţi de combatere a pirateriei din cadrul Microsoft, Mike Reavey.
Al doilea premiu este în valoare de 50.000 de dolari. În total, 20 de persoane au participat la prima ediţie a acestei competiţii numite simbolic Blue Hat. Tehnologia concepută de finalişti a fost deja integrată în sistemul Microsoft de protecţie împotriva ameninţărilor, a menţionat un alt responsabil al securităţii gigantului informatic, Matt Thomlinson.
Sursa: Agerpres