Decizia Microsoft vine într-un moment când industria britanică de high-tech este ”disperată” să demonstreze că este deschisă pentru afaceri, în condiţiile în care Marea Britanie se pregăteşte să iasă din Uniunea Europeană.
Microsoft a anunţat că a decis să ”unifice unele divizii de inginerie, ceea ce va pune la risc mai multe roluri la nivel global din cadrul Skype şi Yammer” şi va intra într-un proces de consultanţă pentru a scăpa de redundanţa din companie.
”Suntem hotărâţi să facem ce putem pentru a-i ajuta pe cei care vor fi afectaţi în proces”, a anunţat Microsoft, potrivit mediafax.ro
Serviciul online de comunicaţii Skype, fondat în Londra în 2003 şi cumpărat de Microsoft în 2011 pentru 8,5 miliarde de dolari, are peste 400 de angajaţi în capitala Marii Britanii.
”Este dezamăgitor. Skype este o afacere emblematică pentru industria hi-tech din Europa şi este un unicorn de inovaţie şi talent”, a spus Russ Shaw, fondatorului grupului industrial londonez Tech London ADvocates, şi anterior vicepreşedintele Skype Emea, care a părăsit compania când aceasta a fost vândă către Microsoft.
Sursa: mediafax.ro
.