Companiile Microsoft şi Yahoo şi-au intensificat lupta împotriva gigantului Google şi au anunţat ultimele detalii ale unui acord în domeniul căutării pe Internet, după câteva luni de negocieri.
Parteneriatul dintre cele două companii prevedete ca Microsoft să furnizeze tehnologie de căutare pentru site-urile sale şi cele ale Yahoo, în timp ce partenerul său va sprijini vânzările din publicitate.
Cele două companii mai aşteaptă acum doar acordul autorităţilor de reglementare din Statele Unite pentru a putea demara ofensiva împotriva Google. Cel mai mare motor de căutare online din întreaga lume monopolizase în luna octombrie piaţa americană, având o cotă de piaţă de 65,4 procente, în timp ce Yahoo deţinea 18 la sută din piaţă, iar motorul de căutare al Microsoft, Bing, 9,9 la sută.
„Yahoo şi Microsoft se bucură de sprijinul larg al actorilor cheie în sectorul de publicitate şi îşi menţin speranţa că tranzacţia ar putea fi încheiată la începutul lui 2010”, au anunţat cele două grupuri, într-un comunicat.
Microsoft ar putea extinde parteneriatul cu Yahoo în domeniul serviciilor de căutare în afara SUA, dacă autorităţile de reglementare vor accepta acordul actual, a declarat, la începutul lunii noiembrie, Steve Ballmer, CEO-ul Microsoft.