AMENDĂ RECORD Microsoft trebuie să platească 860 de milioane de euro

Microsoft, cel mai mare producător de software la nivel global, a pierdut procesul în care a cerut anularea amenzii record de 899 de milioane de euro impuse în 2008 de Comisia Europeană.

Tribunalul Uniunii Europene din Luxemburg a respins cererea Microsoft de anulare a amenzii de 899 de milioane de dolari, însă a fost de acrod să reducă cuantumul acesteia cu 4,3%, adică 39 de milioane de euro. Microsoft poate face recurs la Curtea Europeană de Justiţie.

Amenda de 899 de milioane de euro aplicată în anul 2008, a fost cea mai mare sancţiune impusă vreodată de Comisia Europeană şi a urmat unor amenzi anterioare impuse Microsoft, în iunie 2006 (280 milioane euro) şi respectiv martie 2004 (497 milioane euro).

Comisia Europeană a amendat Microsoft cu 899 milioane euro pe motiv că nu a luat în considerare sancţiunile impuse după încălcarea legislaţiei antitrust.

Microsoft este singura companie care a refuzat în ultimii 50 de ani să se conformeze unei decizii a autorităţilor europene antitrust. Decizia de miercuri va putea fi contestată prin recurs la Curtea Europeană de Justiţie, cea mai înaltă instanţă din UE.