Compania americană Microsoft este interesată să deschidă un laborator de soft la Craiova, în incubatorul de afaceri al Parcului Industrial sau în Parcul IT dezvoltat de Universitatea Craiova. O delegaţie a companiei, cel mai mare dezvoltator de software la nivel mondial, care produce printre altele sistemul de operare Windows, s-a aflat recent la Craiova, pentru a analiza unde va fi deschis laboratorul. „Reprezentanţii Microsoft au fost la noi pentru o evaluare. Au venit, au văz
Compania americană Microsoft este interesată să deschidă un laborator de soft la Craiova, în incubatorul de afaceri al Parcului Industrial sau în Parcul IT dezvoltat de Universitatea Craiova.
O delegaţie a companiei, cel mai mare dezvoltator de software la nivel mondial, care produce printre altele sistemul de operare Windows, s-a aflat recent la Craiova, pentru a analiza unde va fi deschis laboratorul.
„Reprezentanţii Microsoft au fost la noi pentru o evaluare. Au venit, au văzut, au plecat. Sunt interesaţi de găsirea unui spaţiu de 800 de metri pătraţi în care să desfăşoare un laborator de soft”, a declarat Marin Nicoli, directorul general al Parcului Industrial.
Parcul Industrial este dezvoltat de Consiliul Judeţean, cu finanţare UE, şi reprezintă o investiţie în valoare de şase milioane de euro care va fi finalizată în februarie.
Afacerile Microsoft în România au crescut anul trecut cu 34%, la 109,9 milioane lei, iar profitul net a urcat cu 3,2%, la 19,2 milioane lei, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finanţelor Publice.
SURSA: Mediafax