”Lucrăm într-un climat economic destul de nefavorabil pentru sistemul feroviar, la nivel european. Ultimii ani au fost foarte duri. În toată Europa, nivelul transportului feroviar de mărfuri a scăzut cu procente cuprinse între 20 și 45%.
Mai toți operatorii de marfă au probleme serioase”, a spus George Micu, director general al CFR Marfă.
Potrivit acestuia, și la nivel local s-a întâmplat la fel: transportul de marfă a scăzut cu 30-40% pe toate modurile de transport. Abia în a doua jumătate a anului trecut lucrurile au început să se miște într-o direcție pozitivă. ”În plus, în 2008, în sistemul feroviar de la noi s-au făcut niște majorări salariale care nu au avut neapărat legătură directă cu productivitatea muncii. De aceea, tot în 2008, societatea a încheiat pe pierderi: 169 milioane de lei, dintre care 110 milioane a reprezentat efortul de creștere a salariilor”, a precizat oficialul CFR Marfă. În 2009 s-au luat primele măsuri dure: s-au redus toate sporurile salariale și peste 5.000 de oameni au intrat în șomaj tehnic. Apoi, în 2010, societatea a făcut concediere colectivă, aproape 6.000 de angajați plecând din sistem.
Acum, CFR Marfă se pregătește de privatizare. „Anul acesta cred că vom încheia cu 5 milioane de euro profit operațional“, e aproape convins George Micu, ceea ce înseamnă că societatea va fi mai atractivă pentru un investitor strategic. Ultimul an în care operatorul național de marfă a înregistrat profit a fost 2007 (1,4 milioane de euro).
De asemenea, datoriile CFR Marfă erau de aproximativ 300 milioane de euro la finele anului trecut, iar pierderile de 31,5 milioane de euro, cu aproape 68% mai mari față de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri și cheltuieli al companiei.
Micu, CFR Marfă: Toți operatorii feroviari de marfă din Europa au probleme serioase
15 aprilie 2012, 22:45
Ultima modificare în 16 aprilie 2012, 01:45
Ultimii trei ani au însemnat scăderi de până la 45% ale transportului feroviar de marfă, atât la nivel local, cât și internațional, cauzate, în principal, de căderea activității companiilor din industria grea.
Etichete: cfr marfa,
pierderi,
scaderi piata
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook