România poate produce mici în continuare. Asociaţia Română a Cărnii și Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, partenerul său, au semnat, în acest sens, un protocol cu Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin care se stabileşte modul în care aceste instituţii vor colabora între ele în perioada următoare, până la luarea de către Comisia Europeană a unei decizii finale în legătură cu produsul alimentar ”mici”, după 1 iunie 2013.
Pentru producătorii de mici, protocolul stabileşte obligaţii suplimentare de raportare către instituţiile statului implicate în controlul oficial, potrivit unui comunicat de presă. Pe de altă parte, instituţiile statului vor asigura schimbul de informaţii cu Comisia Europeană pe acest subiect şi informarea personalului din subordine în legatură cu progresul procesului de modificare legislativă.
Semnatarele protocolului vor continua să informeze opinia publică în legătură cu demersurile întreprinse la nivelul autorităţilor europene în vederea includerii micilor pe lista alimentelor permise pentru producţie şi comercializare în Uniunea Europeană.
De asemenea, o nouă listă de aditivi alimentari permişi în UE, aprobaţi după o evaluare ştiinţifică, va intra în vigoare la 1 iunie, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Pe această listă figurează numai aditivii alimentari care au fost verificaţi în mod ştiinţific ca fiind siguri pentru consum, a semnalat executivul european, potrivit căruia principalul avantaj al noii liste este transparenţa pe care o oferă.
Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aditivii, pe lângă siguranţă, se numără faptul de a fi justificaţi tehnologic, de a nu contribui la înşelarea consumatorilor şi de a reprezenta un beneficiu pentru aceştia.