Micuțu va executa muncă în folosul comunității. Decizia a fost luată de judecători

Nedelcu Cosmin, Micutu

Nedelcu Cosmin, Micutu SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Celebrul comediant și actor Cosmin Nedelcu, cunoscut drept "Micuțu," va executa muncă în folosul comunității. Judecătoria Sector 1 a admis cererea Parchetului și a confirmat soluția de renunțare la urmărirea penală împotriva lui Cosmin Nedelcu, în dosarul penal nr. 4047/299/2024.

Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă „Micuțu”, va executa muncă în folosul comunității. Potrivit deciziei luate de Judecătoria Sectorului 1, s-a renunțat la urmărirea penală împotriva comediantului.

Micuțu era cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare

El era vizat în dosarul penal nr. 4047/299/2024, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare. Soluția pe scurt este următoarea:

„Soluția pe scurt: În baza art. 318 alin. 15 C.proc.pen. admite cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei cu nr. 7329/160/P/2021, din data de 06.02.2024, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi confirmă soluţia de renunţare la urmărirea penală faţă de suspectul Nedelcu Cosmin, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 alin. 1 C. pen., faţă de suspectul Şuiu Georgian, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. şi faţă de suspectul Comănescu Nicolae Liviu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 C. pen şi lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi procurorului prin mijlocirea grefei astăzi, 14.03.2024”

Comediantul a fost abordat de un grup de trecători care i-au adresat injurii ironice

Amintim că procesul a fost deschis după ce comediantul a fost abordat de un grup de trecători care i-au adresat injurii ironice. S-a întâmplat în august 2021, în timp ce se afla pe Calea Victoriei.

Replicile respective l-au enervat pe actor, iar conflictul a început cu un schimb de replici dure. Ulterior, a escaladat în împingeri și geamuri sparte.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au decis, după doi ani și jumătate de cercetări, că nu există un interes public suficient pentru a aduce acuzații penale împotriva persoanelor implicate în acest scandal.

În acest context, au hotărât să înceteze urmărirea penală împotriva lui Cosmin Nedelcu, precum și împotriva celorlalți doi.

Chiar dacă niciunul nu va fi supus urmăririi penale, toți vor fi obligați să presteze muncă în folosul comunității.

În cazul comediantului, acesta va trebui să execute 30 de zile de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sectorul 4.