Lamborghini Centenario: Sărbătoarea puterii

Cu ceva timp în urmă forța motoarelor și timpii de accelerație ai modelelor Aventador și Veneno ne dădeau fiori. Ei bine, Lamborghini și-a depășit propriile recorduri cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea fondatorului companiei, Ferruccio.

Așa se face că noul Centenario – model produs în exact 40 de unități – dezvoltă 770 CP deși are același propulsor cu 12 cilindri ca și Aventador sau Veneno. Această majorare a numărului de cai-putere ajută fenomenalul vehicul să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 2,8 secunde, în timp ce viteza de 300 km/h poate fi atinsă în nu mai mult de 23,5 secunde. Dacă aceste cifre nu vi se par impresionante să adaugăm că tracțiunea este integrală, toate cele patru roți sunt viratoare, caroseria este realizată din fibră de carbon, iar discurile de frână „carboceramice” pot opri total modelul de la 100 km/h în 30 de metri.

 

(Articol publicat în Suplimentul Auto Capital apărut pe 26 martie 2016)