Iar în lipsa unui instrument puternic de control, responsabilii cu achiziţia serviciilor de călătorie din companii pot rezerva şi cumpăra orice şi oricând, crescând astfel costurile.
Potrivit studiilor efectuate de Perfect Tour, agenţie prezentă pe segmentul de management al călătoriilor de afaceri, de-a lungul unei perioade de 24 de luni, costurile efective ale serviciilor de călătorie solicitate de clienții corporate pe care îi deserveşte, în toate cele şase ţări europene unde activează (România, Rep. Moldova, Bulgaria, Ucraina, Cehia şi Slovacia), se ridică la peste 60% din totalul achitat furnizorilor de travel. Iar peste o treime îi reprezintă banii plătiţi angajaţilor pentru a călători.
„Potenţialul pe acest segment este uriaş. Practic, un turist încadrat aici are un buget de 450 euro pe zi, de trei ori mai mult decât un turist de leisure“, spunea Traian Bădulescu, consultant în turism.
De altfel, cea mai mare parte a veniturilor din turism, pe incoming, potrivit unui studiu al markete.ro, prezentat încă de anul trecut, vin din ceea ce se încadrează în industria de evenimente. Datorită segmentului M.I.C.E. (Meetings Incentives Conventions Exhibitions), bugetul mediu alocat pe zi per noapte de cazare va creşte cu aproximativ 20%, iar durata medie de şedere va merge spre douazile. Practic, acelaşi studiu arată că M.I.C.E. asigura, la ora actuală, peste 50% din încasările totale din turism ale României.
Ultimii ani au adus creşteri importante şi pentru hotelierii care au afaceri în piaţă locală: cel puţin în Bucureşti şi în oraşele reşedinţa de judeţ, peste 60% dintre cei cazaţi de-a lungul anului trecut au călătorit în interes de business. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut ţară noastră a fost vizitată de aproape 8,5 milioane de străini, dintre care 92,6% au fost din Europa.